Ministrul de Finanțe Eugen Teodorovici propune introducerea unei limite în ceea ce privește permisul de muncă pentru românii din străinătate. În acest context, Călin Popescu Tăriceanu critică propunerea și susține că este o măsură abuzivă cu care ALDE nu este de acord.
Mai mult, liderul ALDE spune că trebuie căutate alte soluții pentru a rezolva criza forței de muncă din România.
”Ca să încep cu o glumă, asta e cumva o viziune liberală. Nicidecum nu suntem de acord cu o asemenea măsură, pentru că dreptul de a munci în interiorul UE este un drept câștigat de toți românii, de care foarte mulți au înțeles să beneficieze. Problema deficitului forței de muncă din România nu se rezolvă prin limitarea unui drept câștigat. Trebuie să ne gândim la alte soluții. Nu suntem singura țară care s-a confruntat cu o penurie a forței de muncă, trebuie să învățăm de la alții” a spus Călin Popescu Tăriceanu, potrivit Antena 3.
Ministrul Finanţelor vrea ca românii care lucrează în străinătate să aibă un singur permis de muncă, valabil pentru o perioadă limitată. După ce perioada expiră, aceştia vor fi nevoiţi să își caute de muncă în altă țară.