Viața la circ nu e una ușoară și munca începe devreme, la primele ore ale dimineții, pentru ca totul să iasă ca la carte. În spatele unui spectacol de câteva ore stau zile întregi de eforturi și sarcini ce trebuie îndeplinite.
Prieten bun cu familia care se ocupă din generație în generație de activitatea circului Bellucci, Nea Marin a decis să dea o mână de ajutor și să pună vedetele la treabă, pentru a susține activitatea artistică.
Vedetele au fost puse la treabă de Nea Marin în ediția 6 a emisiunii „Poftiți la circ”
De data aceasta, în ediția 6 a emisiunii „Poftiți la circ” de la Antena 1, Shift, What's UP, Raluka și Ana Baniciu, ajutați fiind de Liviu Vârciu și de Sony Medini (directorul circului Bellucci), trudesc să îndeplinească sarcinile trasate de Nea Marin.
Vedetele s-au trezit devreme și au aflat că noua lor sarcină este să pregătească un car imens pentru defilarea artiștilor. Cum altfel să atragi publicul la circ, dacă nu printr-o paradă de senzație? Și uite așa, de la primele ore ale dimineții, toată lumea s-a apucat de treabă.
Acum, chiar și Nea Marin a decis să contribuie la treabă și a intrat într-o macara de mici dimensiuni și i-a convins pe Shift și pe What's UP să urce în containerul aflat la capătul vehiculului.
Nea Marin i-a ridicat pe Shift și pe What's UP cu macaraua, la 15 metri înălțime
În timp ce băieții urcau, Nea Marin a profitat de ocazie și i-a suit pe aceștia la o înălțime amețitoare, spre marea surpriză a tuturor. Și uite așa, în ediția 6 a emisiunii „Poftiți la circ” de la Antena 1, acesta a putut să se răzbune pe Shift și pe What's UP în cel mai surprinzător mod posibil!
„Așa cum stau maimuțele în copac, cum stau ele prinse, așa stăteau ei acolo”, a zis Nea Marin, plin de satisfacție.
„Ce ți-am zis că ne omoară?! Nea Marine dacă pic de aici te omor. Mămicuța mea, de ce m-ai lăsat tu aici. Mi s-au muiat gleznele, Nea Marina. Mămicuța mea, de ce am făcut eu ce zice el”, au fost vorbele lui What's UP, atunci când a realizat ce se întâmplă.
„Era să dea cu ei de pământ! M-am gândit că o să cadă sau ceva”, a mărturisit Raluka.
Și ca răzbunarea să fie și mai intensă, Nea Marin nu doar că i-a ridicat la înălțime, dar i-a și zdruncinat din plin!
„Era efectiv ca un drăcușor, ca un copil din ăla mic care se bucură de ce a făcut”, a dezvăluit Shift, după intensa experiență trăită.
Nea Marin a revenit la Antena 1 cu un nou sezon al emisiunii Poftiți la circ, difuzat în fiecare luni, marţi şi miercuri, de la ora 20:30.
Invitații speciali vor ajunge să îndeplinească sarcini care mai de care mai solicitante - de la procurarea alimentelor, la vânzarea biletelor pentru spectacole, dar și activități în diverse locuri pentru a face rost de cele necesare evenimentelor desfășurate la circul Bellucci.
Poftiți la circ 2020, ediția 5. Raluka și Ana Baniciu, moment emoționant pe scena circului Bellucci!... Poftiți la circ 2020, ediția 6. Liviu Vârciu s-a închis într-un tir ca să scape de Nea Marin, dar a trăit un coșmar! Ce ...