Programul Prima Casa s-ar putea schimba radical în 2019, conform unor surse bancare. Băncile deja se pregătesc pentru noile condiţii. Va fi introdusă o vârstă limită şi un venit maxim.
Ministerul Finanţelor vrea transformarea programului în unul stric socială. Asta după ce, în ultimii ani, a fost dovedit că unii dintre cei care accesau programul îşi cumpărau case de vacanţă.
Noile condiţii la Prima Casă 2019
Prima Casă se va schimba anul acesta. Conform unor surse bancare, după aproape 10 ani de funcţionare, programul ar urma să fie accesibil doar tinerilor care au cel mult 35 de ani şi care câştigă maximum 3.000 de lei net.
IANCU GUDA, preşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiari: Oricine cu venituri mai mari de 3.000 de lei şi cu putină rabdare şi gospodărire a bugetului familie poate depune deoparte mai mult de 10% din avansul unui apartament şi atunci nu se pretează.
Până acum, programul Prima Casă putea fi accesat de oricine câştiga cel puţin salariul minim pe economie, cu o condiţie: să returneze banii în maximum 30 de ani.
ANDREEA COSTESCU, analist financiar: Unii solicitanţi îşi luau case de vacanţe sau apartamente de valoare foarte mare. Se duceau către valoare maximă a creditului şi restul sumei îl aduceau de acasă ca şi avans.
După ce programul va fi modificat, şi locuinţele cumpărate cu un astfel de credit vor fi mai mici sau în zone perferice.
De pildă, cu un salariu de 3.000 de lei, românii vor putea avea o rată de cel mult 1.350 lei şi un credit de maximum 54.000 de euro. Cu aceşti bani, un bucureştean ar putea achiziţiona un apartament nou cu două camere, la periferia Capitalei. Sau o garsonieră într-o zonă mai bună.
Băncile vor primi fonduri abia în februarie. Anul acesta, plafonul total de garantare este de două miliarde de lei. În primele 10 luni din 2018, peste 24 de mii de români au luat împrumuturi prin Prima Casă.
Citește mai mult pe Observator.tv!
În noaptea de Bobotează se deschid cerurile, iar celui care vede acest lucru, Dumnezeu îi îndeplinește dorințele! Care s... Programul "Rabla pentru electrocasnice", blocat de buget. Ce oferte au magazinele pentru cei care au vouchere...