Antena Căutare

Rețete mănăstirești de post. Pâinea pustnicească fără coacere vindecă LEUCEMIA

Painea pustineasca, despre care se spune: „Mânca o astfel de pâine şi a trăit peste 100 de ani” 

Rețetele de post sunt la mare căutare în această perioadă. Dintr-o mare varietate de mâncăruri de post, de preferat sunt autenticele rețetele mănăstirești. Spre exemplu, pâinea pustnicească este un aliment sănătos, nu necesită coacere și este cunoscută sub numele de ”medicamentul călugărilor”.

Pâinea pustinească, despre care însuși Sfântul Antonie cel Mare, părintele Ghelasie spunea: „Mânca o astfel de pâine şi a trăit peste 100 de ani.”

Pâinea pustnicească este o pâine necoaptă, care se prepară din făină integrală sau din uruială. Această pâine are numeroase beneficii de sănătate și chiar se spune că ar putea vindeca leucemia.

Ingrediente

Articolul continuă după reclamă

Ingrediente:
1 kg de faină integrală (de grau sau secara, de orz, porumb, de tărâțe sau de ovăz),
apă

Mod de preparare:

Se toarnă treptat apa peste făină până se obține un aluat tare și se lasă la dospit circa 7-8 ore, după care poate fi consumată că atare. Pentru a o face mai sfărâmicioasa, se adaugă și puțin mălai de porumb și puțin orez. Poate fi consumată și sub formă de pesmet, în supe și ciorbe. Nu se coace. Pentru gust, aluatul poate fi amestecat cu fructe, cu semințe sau condimente.

Pâinea pustnicească este un aliment pe cât de simplu, pe atât de sănătos. Pentru toţi cei care o folosesc, această pâine este aducătoare de sănătate, dar şi de har, motiv pentru care aceasta se consumă în post şi în rugăciune.

Pâine care ar vindeca leucemia și afecțiunile cerebrale

Despre bolile asupra cărora ar acționa ca prin minune s-a scris mult. După 60 de zile de tratament cu pâine pustnicească şi hrană nepreparată termic, toate toxinele din corp se elimină şi orice boală este învinsă. Potrivit taifasuri.ro, cele mai spectaculoase rezultate s-au obţinut în vindecarea completă a leucemiei şi a afecţiunilor cerebrale.
Despre Sfântul Antonie cel Mare, părintele Ghelasie spunea: „Mânca o astfel de pâine şi a trăit peste 100 de ani. Mulţi pustnici, ajungând să folosească pâinea coaptă, s-au îmbolnăvit, făcând carenţe de hrănire. Această pâine aduce o ameliorare îndeosebi în bolile psihice şi în potolirea patimilor”.

sursă: taifasuri.ro, revistatango.ro, cocoon.ro

Dieta cu sfeclă roșie. Efecte uluitoare, slăbești în trei zile... Restaurantele și preparatele problematice. Cum să mănănci scoicile...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Chef Samuel și Roxana Blenche, o nouă provocare în bucătărie! Ce rețete au gătit pentru Ramona Olaru Sambata, 22.02.2025, 15:30
Citește și
Rețeta de paste a lui Meghan Markle care a înnebunit internetul. Ce secret ascunde Ducesa de Sussex
Cum poți scoate petele de pix și cariocă de pe hainele copilului. Trucurile care te pot scoate din impas Catine.ro
Ce conține supa instant de post. Mulți români nu citesc eticheta și se lasă păcăliți
Gökçe Bahadır spune: „Căsnicia nu ucide dragostea”. Actrița vorbește despre relația cu Emir Ersoy Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Meghan Markle, pusă la zid de tatăl ei. Motivul pentru care soția prințului Harry e atacată Libertatea.ro
Ce recurs la lege au jurnaliștii filați două luni de DNA. „Ne dorim să nu mai facă asta sau s-o facă... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
De ce au divorțat, de fapt, Daciana Sârbu și Victor Ponta. Motivul dezvăluit de politician: „Dacă eu n-am fost... Elle
Eclipsă de Lună în Fecioară, în noaptea dintre 13 martie și 14 martie! Patru zodii vor fi cele mai afectate Spynews.ro
Carmen Harra vorbește despre surpriza de la alegeri: „O femeie apare în prim plan!“ BZI
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Mini tarte cu mere de post. Un desert fraged, aromat și irezistibil HelloTaste.ro
În 1989, o femeie a dispărut misterios și nimeni n-a mai auzit de ea până acum. Fiica ei este copleșită: Nu... Antena3.ro
Toate modelele iPhone 17 vor avea această cameră. Ce surpriză a pregătit Apple useit
Horoscopul zilei de 17 martie 2025. Capricornii vor vedea roadele muncii lor. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Ordonanța Trenuleț blochează producția de elicoptere românești Jurnalul
Ben Affleck, lecție de viață pentru fiul său: Cum a reacționat când adolescentul i-a cerut adidași de 6.000 de... Kudika
Horoscopul fericirii la final de martie. Cele trei zodii cu aură divină, au parte de noroc și belșug din plin Playtech
Numire controversată făcută de Ilie Bolojan. Pe cine a adus consilieri la Cotroceni Redactia.ro
Oameni de știință blocați într-o bază din Antarctica, cer să fie salvați dintr-un motiv terifiant Observator
Ce beneficii au suplimentele cu sfeclă roșie. Când sunt recomandate MediCOOL
Rețetă de kibbeh, chiftele aromate ca în Orientul Mijlociu HelloTaste
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces ProSport
Categoria de pensionari care încasează pensia cu întârziere de Paște. Data exactă când vor fi livrați banii,... Gandul
Ce pensie va avea Dan Bittman, după o viață pe scenă? Suma te va uimi CanCan
Importanța acidului folic în alimentația copiilor și surse naturale DeParinti
Justin Bieber a rupt tăcerea cu un mesaj sfâșietor în mijlocul îngrijorărilor fanilor: „M-am simțit mereu... ZUTV
Eclipsa solară rară va avea loc pe 29 martie. Unde va fi vizibil fenomenul spectaculos UseIT
Cum poți limita adaosul de zahăr din prăjituri. Sfaturi pentru a păstra gustul delicios Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x