Conform unor surse din spital, Alina Eremia a fost supusă unei intervenții chirurgicale pentru tratarea unei deviații de sept cu obstrucționare nazală și inflamație a mucoasei nazale. Acum, însă, artista se simte excelent.
„Vă mulţumesc mult pentru grija voastră, pentru mesaje. Am vrut să vă spun personal că sunt OK, că operaţia de deviaţie de sept a decurs bine, a fost una reuşită. Deşi am amânat-o foarte mult timp, pentru că trebuia să o fac de acum câţiva ani, ajunsesem în stadiul în care trebuia să iau măsuri, am folosit picături de nas în fiecare zi timp de 20 de ani şi lucrurile se agravau pentru că deja ele nu îşi mai făceau efectul, ceea ce avea ca rezultate nopţi nedormite, migrene”, a spus Alina Eremia în cadrul unui filmuleț făcut public pe internet.
Probleme de sănătate ale artistei nu au apărut de curând, ci datau de câțiva ani. Alina Eremia avea probleme respiratorii și era dependentă de picături nazale. Se pare că, în ultima perioadă, artista nu mai putea dormi din cauza faptului că nu respira corect.