Antena Căutare

Statul prelungit la birou și problemele lombare

Cine nu a simțit, după o zi lungă de stat la birou, că toate încheieturile sunt înțepenite sau că picioarele nu mai funcționează cum trebuie în primele minute când te ridici?

Statul prelungit la birou și problemele lombare

Cine nu a simțit, după o zi lungă de stat la birou, că toate încheieturile sunt înțepenite sau că picioarele nu mai funcționează cum trebuie în primele minute când te ridici?

E și logic, câteva ore bune de stat în fața calculatorului se numără printre „beneficiile” indezirabile ale stilului modern de viață, când suntem forțați să răspundem la telefon, să navigăm pe internet, să ne hrănim pe tastatură, dar deloc să ne mișcăm.

Genul acesta de activitate statică are costuri de sănătate considerabile. Omul nu a fost făcut să stea mult timp în același loc, mai ales așezat. Corpul nostru este minunat adaptat pentru mersul pe teren accidentat, pentru cățărare, pentru mișcări ample cu toate cele patru membre. Nici măcar cele două ore de sport intens la sală nu compensează pentru lungile ore de stat la birou fără a face niciun pas, nicio elongație, și, în general, nimic din ceea ce corpul nostru are nevoie.

Viciul de postură

Articolul continuă după reclamă

Una din problemele cele mai frecvente date de statul timp de ore în șir la birou și de viciul de postură aferent, este durerea lombară. „Am dureri lombare intense, fac fizioterapie și încerc să compensez cu o oră de sală în weekend, însă anii de lucrat intensiv la cabinetul de avocatură până târziu seara și-au pus amprenta; am o cifoză vizibilă, adică denumirea nobilă a spatelui „ghebos”, și se vede cu ochiul liber când stau în picioare. Am căutat diverse modalități prin care să îmi «ajut» spatele, dar fără rezultat.” Sunt cuvintele cuiva reprezentativ pentru stilul de viață și de muncă al corporatistului de azi.

O soluție posibilă: kneeling chairs

În 1979, trei norvegieni (care probabil că se confruntaseră și ei cu dureri lombare, știut fiind că munca de proiectare presupune mult stat pe scaun) s-au gândit să rezolve problema.

Hans Christian Mengshoel a făcut prototipul acestui gen de scaun iar designerii Oddvin Rykken, Peter Opsvik și Svein Gusrud au dezvoltat conceptul. Scaunele de acest tip - cunoscute încă de pe atunci drept kneeling chairs – sunt menite să reducă presiunea din zona lombară prin împărțirea greutății corpului între genunchi și fesieri. Cei cu dureri lombare vor simți imediat cum poziția li se ameliorează, iar durerile dispar. Scaunul permite alinierea mai armonioasă a corpului fără a jena poziția de lucru. Suportul pentru genunchi face ca poziția să fie relaxantă și pentru picioare. Impresia că greutatea corpului ar fi transferată pe genunchi nu este corectă. De fapt, acest tip foarte ergonomic de scaun de birou aduce o parte din greutatea corpului pe gambă și fluierul piciorului, dar suportul pentru acestea face contactul plăcut și nicidecum stresant pentru picioare.

Un scaun bun previne spatele „ghebos”

Există și variante de kneeling chairs cu scaunul sub formă de șa de călărie. Genul acesta de scaun previne alunecarea corpului în față. Studiile făcute pe utilizatori și analizate de medici ortopezi arată că beneficiile unui astfel de scaun sunt reale. Faptul că întreg corpul este aplecat în față permite alinierea mai corectă a coloanei (față de statul „ghebos” la birou, de care toți ne facem vinovați), ceea ce este mult mai potrivit pentru zilele când stăm la birou până uităm să mai plecăm acasă (și zilele acestea sunt tot mai numeroase).

Vitamina D, esențială pentru menținerea sănătății copiilor și adulților... Slăbești rapid cu dieta de 48 de ore. Prepară-ți acasă siropul natural pentru slăbit, care a cucerit întreaga lume...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Ce trebuie și ce NU trebuie să faci când iei medicamente pentru tuse și răceală
Ce trebuie și ce NU trebuie să faci când iei medicamente pentru tuse și răceală
Produse de înfrumusețare pe care nu este recomandat să le depozitezi în baie. Ce spun specialiștii
Produse de înfrumusețare pe care nu este recomandat să le depozitezi în baie. Ce spun specialiștii Catine.ro
(P) Top 5 motive pentru care un scaun ergonomic schimbă complet modul în care lucrezi
(P) Top 5 motive pentru care un scaun ergonomic schimbă complet modul în care lucrezi
Afra Saraçoğlu uimește încă o dată cu noul proiect profesional. Joacă alături de Kenan İmirzalıoğlu
Afra Saraçoğlu uimește încă o dată cu noul proiect profesional. Joacă alături de Kenan İmirzalıoğlu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o țară sigură”
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o... Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Avertismentul medicului Adrian Marinescu, managerul de la Matei Balș! Ce spune despre gripa violentă care face ravagii
Avertismentul medicului Adrian Marinescu, managerul de la Matei Balș! Ce spune despre gripa violentă care face ravagii Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Salată de varză acră cu morcovi proaspeți. Rețetă simplă și sănătoasă
Salată de varză acră cu morcovi proaspeți. Rețetă simplă și sănătoasă HelloTaste.ro
O psiholoagă din București i-a furat iubitului ei ceasul de lux de 175.000 de euro
O psiholoagă din București i-a furat iubitului ei ceasul de lux de 175.000 de euro Antena3.ro
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real 
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real  useit
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO BZI
Românii, loviți de scumpiri din toate părțile: prețul carburanților ia foc la pompă. Benzina și motorina, scumpite de patru ori
Românii, loviți de scumpiri din toate părțile: prețul carburanților ia foc la pompă. Benzina și motorina,... Jurnalul
Bibi, fiica secretă a lui Freddie Mercury, a murit la 48 de ani după o lungă luptă cu cancerul
Bibi, fiica secretă a lui Freddie Mercury, a murit la 48 de ani după o lungă luptă cu cancerul Kudika
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT Redactia.ro
O femeie din Bucureşti i-a furat unui italian un ceas de 175.000 de euro. Ce doi ar fi fost iubiţi
O femeie din Bucureşti i-a furat unui italian un ceas de 175.000 de euro. Ce doi ar fi fost iubiţi Observator
Complicațiile mai puțin cunoscute ale remediilor simple pentru răceală și gripă, ce poți păți fără să-ți dai seama
Complicațiile mai puțin cunoscute ale remediilor simple pentru răceală și gripă, ce poți păți fără să-ți... MediCOOL
Paste cu sfeclă roșie coaptă, brânză cremoasă și fistic
Paste cu sfeclă roșie coaptă, brânză cremoasă și fistic HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copiii evită școala? 7 semne că ar putea avea nevoie de ajutorul unui terapeut
Copiii evită școala? 7 semne că ar putea avea nevoie de ajutorul unui terapeut DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor UseIT
Waffle cu piure de dovleac. Rețeta de care ai nevoie în diminețile reci
Waffle cu piure de dovleac. Rețeta de care ai nevoie în diminețile reci Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x