Adaugă-ne ca sursă preferată în GoogleAți crede că guma de mestecat este produsul epocii moderne, însă mestecatul ei este un obicei care datează, în diferite forme, din cele mai vechi timpuri.
Există dovezi că unii europeni au mestecat coajă de mesteacăn în urmă cu 9000 de ani, bucurându-se de ea în scopuri medicinale, precum alinarea durerilor de dinți. Mayașii mestecau și ei o substanță numită chicle, derivată din arborele sapodilla, ca o modalitate de a potoli setea sau foame în timpul luptei.
Aztecii aveau chiar și reguli sociale privind mestecatului de chicle: numai copiilor și femeilor singure li se permitea să mestece în public. Femeile căsătorite sau văduvele se puteau bucura de acest obicei în privat, împrospătându-și respirația, în timp ce bărbații mestecau chicle în secret pentru a-și curăța dinții.
În America de Nord, indienii mestecau rășină de molid, o practică împrumutată și de coloniștii europeni. La sfârșitul anilor 1840, John Curtis a dezvoltat prima gumă de mestecat comercială, prin fierberea rășinei de molid și tăierea în fâșii. Aceste bucăți erau ulterior acoperite cu amidon de porumb pentru a le împiedica lipirea.
Până la începutul anilor 1850, Curtis a construit prima fabrică de gumă de mestecat din lume, în Portland, Maine. După cum s-a dovedit, totuși, rășina de molid nu a reprezentat cea mai bună alegere pentru producerea gumei, deoarece nu avea un gust minunat și devenise fragilă. S-a apelat ulterior la ingrediente precum parafina.
Următoarea evoluție a gumei de mestecat a adus-o un inventator din New York, Thomas Adams, care a reușit să obțină chicle prin președintele mexican exilat, Antonio Lopez de Santa Anna. Încercând să creeze un nou tip de cauciuc din chicle, Adams a reușit să obțină o gumă de mestecat mai bună.
În secolul 20, guma de mestecat Wrigley Jr. l-a făcut pe William unul dintre cei mai bogați oameni din America. Wrigley a început ca un agent de vânzări al săpunului în Philadelphia dar s-a axat ulterior pe producția de gumă de mestecat. În 1893, el a lansat două noi branduri de mestecat, Juicy Fruit și Wrigley Spearmint.
Concurență a jucat, de asemenea, un rol important în dezvoltarea gumei de mestecat. Frank Fleer, a cărui companie a făcut guma de mestecat în jurul anului 1885, a vrut ceva diferit față de rivalii săi și a petrecut ani pentru a obține un produs care ar putea face baloane.
În 1906, el a inventat o guma de mestecat pe care a numit-o Blibber-Blubber, dar care s-a dovedit a fi prea lipicioasă. În 1928, un angajat Fleer, Walter Diemer, a conceput în cele din urmă o formulă de succes pentru prima gumă de mestecat comercială, numită Dubble Bubble.
Astăzi, desigur, guma este vândută într-o varietate de forme și arome.
