Antena Căutare

Insula Iubirii sezon 8, 26 august 2024. Dani și ispita Alin s-au confruntat la bonfire. Ce a spus despre planul „secret” al Mariei

Dani și ispita Alin Simoiu s-au văzut la bonfire-ul din ediția 19 Insula Iubirii sezonul 8. Concurentul a scos la iveală detalii neștiute despre Maria, punând accent pe planul „secret” al partenerei sale.

Și Dani a fost anunțat că trebuie să se prezinte la ceremonia focului chiar înainte de dream date-ul cu ispita Mădălina. Acesta și-ar fi dorit să se vadă cu iubita lui, Maria, pentru a-i transmite câteva informații cu privire la relația lor.

Concurentul a amuțit când a aflat că o să aibă parte de o întâlnire cu ispita alături de care iubita lui și-a petrecut timpul în Thailanda. Deși se aștepta să fie vorba despre Marcel, acesta s-a schimbat complet la față când l-a văzut pe Alin.

Nici bine nu și-a făcut apariția la bonfire că ispita masculina a început să-i povestească lui Dani despre apropierea dintre el și Maria. Acesta i-a explicat că tânăra s-a atașat de el odată ce Marcel i-a demonstrat că este o persoană posesivă.

Citește și: Insula Iubirii, sezonul 8, 16 iulie 2024. Dani a izbucnit în lacrimi la prima petrecere. Ce promisiune i-a făcut ispitei Mădălina

„Am interacționat la primul date, unde a simțit că există o atracție către mine. Acum am ajuns să fim mai aproape decât aș fi crezut și eu. Consider că tu ai greșit față de ea în momentul în care ai încercat să te ascunzi prin casă și să nu-ți asumi faptele cu ispita”, i-a zis Alin.

Dani a vorbit despre planul „secret” al Mariei în ediția 19 din sezonul 8 Insula Iubirii, de pe 26 august 2024. Ce i-a spus lui Alin

În urma discuției cu Alin, Dani a răbufnit și a scos la iveală detalii neștiute despre Maria. Concurentul a vorbit și despre planul „secret” al iubitei lui în ediția 19 din sezonul 8 Insula Iubirii, de pe 26 august 2024.

„Tu ai ascultat-o pe ea, nu știi de fapt tot adevărul. Cam 85% din ce ți-a zis a mințit. În relația mea am avut o singură greșeală, și aia pe jumătate, că nu am avut un job stabil. Voiam să ne deschidem o afacere împreună. I-am spus mereu că vreau să muncim pentru noi, nu pentru altul.

Consider că m-am pus pe locul doi, chiar am vrut să facem o familie. (...) Sper doar să fie foarte atent. Ai grijă. Ea în momentul de viață nu știe ce își dorește de la ea. Ți-a spus că a încercat să ne avem o familie? Acum e Maria, când plecați poate fi Adriana. Ține cont de lucrul ăsta. Ți-am spus de la început că are două fețe”, i-a spus Dani lui Alin.

Citește și: Insula Iubirii sezon 8, 20 august 2024. Marcel, dezamăgit după ce i-a găsit pe Alin și Maria în dormitor. Cum i-a întrerupt

„Vorbeau fetele la un moment dat că ea când va ajunge acasă se va despărți de mine, chiar dacă nu fac nimic”, i-a mai zis concurentul.

„Deci ea avea un plan?!”, a fost reacția ispitei.

„Da! Asta zic”, a mai răspuns Dani.

Tot ce trebuie să știi despre sezonul 8 Insula Iubirii, disponibil pe Antena 1 și în AntenaPLAY

Pornind de la premisa#cineiubeştenulasă, Insula Iubirii scoate la iveală noi adevăruri dramatice şi invită cuplurile curajoase să trăiască experienţa vieţii lor, în cadrul reality-show-ului care a schimbat destinele multor perechi de îndrăgostiţi.

Curajul de a fi ei, așa cum sunt, în fața întregii țări. Sunt sigur că, priviți în profunzime, ei și poveștile lor, vor fi inspirație pentru toți cei care îi vor urmări. Omenii nu trebuie judecați, ci înțeleși. Prin înțelegere, suntem mai buni!”, dezvăluie Radu Vâlcan, gazda celui mai fierbinte reality-show, ce va putea fi urmărit vara aceasta, pe Antena 1 și în AntenaPLAY.

Insula Iubirii sezon 8, 26 august 2024. Maria și ispita Mădălina s-au întâlnit la bonfire. Care a fost reacția concurent... Insula Iubirii sezon 8, 26 august 2024. Iustina a fost pusă față în față cu trei ispite. Ce a putut să spună tânăra desp...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cum arată azi Montoya de la Insula Iubirii Spania, cel care s-a lăsat ispitit de Gabriella Barbu. Transformarea fostului concurent
Cum arată azi Montoya de la Insula Iubirii Spania, cel care s-a lăsat ispitit de Gabriella Barbu. Transformarea...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Bianca Iotu dezvăluie de ce râde atât de mult la Insula Iubirii. Ce spune despre reacțiile oamenilor: „Pentru unii e prea mult!”
Bianca Iotu dezvăluie de ce râde atât de mult la Insula Iubirii. Ce spune despre reacțiile oamenilor: „Pentru...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Fiica Ancăi Serea a venit în România pentru două zile! Cum și-au petrecut timpul Sarah și mama ei
Fiica Ancăi Serea a venit în România pentru două zile! Cum și-au petrecut timpul Sarah și mama ei Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Un preot din Italia a venit cu un grup de enoriași în România ca să vadă cum arată țara de unde vin badantele lor
Un preot din Italia a venit cu un grup de enoriași în România ca să vadă cum arată țara de unde vin badantele lor Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor BZI
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte între Dealul Patriarhiei și Arestul Central
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Meseria plătită cu 6.000 €/lună pe care nimeni nu o vrea. De nevoie, angajatorii sunt dispuşi să dea mai mult
Meseria plătită cu 6.000 €/lună pe care nimeni nu o vrea. De nevoie, angajatorii sunt dispuşi să dea mai mult Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x