Antena Căutare

Tratarea lemnului: secrete pentru protecție de lungă

Lemnul este unul dintre cele mai plăcute materiale. Însă pe cât de cald și reconfortant este aspectul său, pe atât de greu poate fi de întreținut. Iată câteva principii de bază, care te pot ajuta să îngrijești obiectele din lemn și să le pregătești pentru venirea anotimpului rece.

Tratarea lemnului: secrete pentru protecție de lungă

Pentru materiale, ustensile și alte nevoi, există oricând plata în rate la Dedeman.

Lemnul netratat

Dacă suprafața de lemn n-a mai fost tratată cu nico substanță, trebuie mai întâi să aplici un strat de grund. Acesta protejează lemnul natur de carii, ciuperci sau alte probleme. În plus, te asiguri că suprafața tratată astfel nu se decolorează, că nu apar pete albastre și că următoarele straturi aplicate prind mai bine, pe un lemn mai puternic. Peste stratul de grund, poți aplica apoi lac cu ajutorul pensulei sau a rolei. Dacă vrei să dai și o culoare lemnului, abia acum e rândul ei. Nu uita să aplici fiecare strat în lungul fibrelor de lemn.

Recondiționarea lemnului

Articolul continuă după reclamă

Dacă vorbim despre obiecte vechi, care au mai fost tratate, trebuie mai întâi să îndepărtezi straturile anterioare. Poți face asta prin șlefuire, până ajungi la suprafața curată a lemnului, fără pete, decolorări sau urme de alte substanțe. Apoi, treci prin toți pașii enumerați mai sus, ca și cum ai avea de-a face cu un lemn proaspăt.

Despre uleiul de in

Specialiștii recomandă ca lemnul folosit în exterior să fie tratat în prealabil într-o baie de ulei de in. Acesta oferă o protecție sporită și împiedică lemnul să se umfle sau să crape din cauza umezelii. Poți aplica uleiul de in și cu ajutorul pensulei sau a bidinelei. Aplică între 2 și 5 straturi, în funcție de tipul lemnului și de cât de repede se absoarbe uleiul. Ulterior, poți trece la aceiași pași: lac de profunzime și apoi vopsea.

Lemn scorojit?

Se întâmplă deseori ca vopseaua și lacul aplicate pe obiectele din lemn să se decojească, chiar dacă ai respectat principiile de bază. De vină poate fi vopseaua sau lacul folosit. Alege substanțe de cea mai bună calitate și testate în timp și folosește-le cu generozitate. Un strat prea subțire de vopsea nu va rezista. Alt motiv pentru exfolierea vopselei este aplicarea ei în condiții neprielnice. Alege o zi însorită pentru astfel de operațiuni și o zonă lipsită de vânt sau precipitații.

Lemnul este un material cald și prietenos. Tratat cu grijă și repsectând principiile de bază, acesta va rezista bine peste ani. Și chiar dacă își va schimba aspectul cu timpul, un lemn grunduit, lăcui și vopsit corect va îmbătrâni foarte frumos. Pentru toate materialele și ustensilele de care ai nevoie, apelează la un magazin bun de bricolaj și la un card de credit, precum CardAvantaj.

Cum să montezi de unul singur un sistem eficient de supraveghere?...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) De unde cumperi obiecte sanitare și mobilier de baie la un preț bun când renovezi baia?
(P) De unde cumperi obiecte sanitare și mobilier de baie la un preț bun când renovezi baia?
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Masa în aer liber - cum alegi mobilierul de grădină potrivit pentru întreaga familie?
(P) Masa în aer liber - cum alegi mobilierul de grădină potrivit pentru întreaga familie?
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x