Antena Căutare

Cea mai NOCIVĂ oră din zi. Când nu ar trebui să lași copilul în fața telefonului sau tabletei

Este un lucru deja știut că timpul petrecut de copii în fața telefonului sau tabeletei trebuie să fie unul limitat pe parcursul unei zile, însă specialiștii avertizează asupra celei mai dăunătoare ore din zi, în care micuților ar trebui să li se interzică complet accesul la dispozitivele electronice

Cea mai NOCIVĂ oră din zi. Când nu ar trebui să lași copilul în fața telefonului sau tabletei
Timpul prelungit petrecut de copii în fața telefonului sau a tabletei este dăunător

Este un lucru deja știut că timpul petrecut de copii în fața telefonului sau tabletei trebuie să fie limitat pe parcursul unei zilei, însă specialiștii avertizează acum asupra celei mai dăunătoare ore din zi, cea în care micuților ar trebui să li se interzică complet accesul la dispozitivele electronice.

Din cauza riscului crescut la care sunt supuși copiii care petrec tot mai mult timp în fața ecranelor, autoritățile trag un semnal de alarmă. Potrivit Colegiului Regal de Pediatrie şi Sănătate a Copilului din Marea Britanie, cu o oră înainte de culcare, micuților ar trebui să li se interzică accesul la telefoane, tablete sau computere. În caz contrar, acestora le va fi afectată nu doar calitatea somnului, ci și starea generală și sănătatea, din cauza luminii albastre ce cauzează tulburări la nivelul producţiei hormonului somnului, melatonina.

În plus, specialiștii atrag atenția că perioadele lungi dedicate utilizării dispozitivelor mobile sunt asociate cu alimentaţia nesănătoasă şi sedentarismul.

''Când vine vorba despre timpul petrecut în faţa ecranelor, cred că este important ca părinţii să fie încurajaţi să facă ceea ce este corect pentru familia lor. Suntem însă conştienţi că aceasta este o zonă gri, iar părinţii au nevoie de ajutor. Sugerăm să fie stabilite limite în funcţie de vârstă, negociate între părinte şi copil, înţelese de toată familia. Când acestea nu sunt respectate, trebuie introduse consecinţele'', a declarat dr. Max Davie, responsabil pentru promovarea sănătăţii în cadrul colegiului.

Nu în ultimul rând, este foarte important și exemplul pe care părinții îl dau, fiind un lucru dovedit faptul că întotdeauna copiii copiază comportamentul părinților.

''De asemenea, este important ca adulţii din familie să ia în calcul şi perioadele petrecute de ei înşişi în faţa ecranelor astfel încât să exercite o influenţă pozitivă asupra membrilor mai tineri'', a mai spus specialistul.

Pe lângă sedentarism, perioadele prelungite petrecute în fața dispozitivelor pot provoca și dereglări ale alimentației, copiii nefiind conștienți de senzaţia de saţietate atunci când mănâncă în fața unui ecran.

Sfântul Ion, 7 ianuarie. Tradiții. Ce să nu faci astăzi! Aduce mare ghinion... Scurt ghid de supraviețuire a Crăciunului în cuplu...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 4 mai 2024. Leoo Dumitru i-a provocat pe chef Samuel și Roxana Blenche la un nou duel. Ce rețete trebuie să prepare
Hello Chef sezonul 7, 4 mai 2024. Leoo Dumitru i-a provocat pe chef Samuel și Roxana Blenche la un nou duel. Ce rețete trebuie să prepare Sambata, 04.05.2024, 16:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x