Antena Căutare

Copilul meu mijlociu-un cosmar!

"Ajutor! Copilul meu mijlociu este un cosmar!" O cititoare a site-ului essentialbaby.com cere sfatul specialiştilor. Aflaţi cu ce se confruntă ea şi care sunt soluţiile posibile, mai ales dacă sunteţi într-o situaţie asemănătoare:


Am trei băieţi, de 7,4 şi 18 luni. Ştiu că nu ar trebui ca părinte să ai un copil preferat, dar băiatul cel mai mare este atât de ascultător! Este liniştit, sociabil şi mereu dispus să-mi fie pe plac. E o încântare! Cel mai mic este de asemenea cuminte (pe cât de cuminte poate fi un copil care abia merge), dar cel de 4 ani este, să o spun într-un mod mai frumos, o adevărată bătaie de cap.

Începe certuri cu cel mai mare şi este prea dur cu cel mai mic. E un copil foarte energic, ceea ce e bine, însă niciodată nu îşi găseşte momentul potrivit pentru a da frâu liber acestei energii. Fie încearcă să îşi enerveze fratele sau să se lupte cu cel mic. Viaţa mea a devenit o luptă constantă şi mă duce la disperare.

Ştiu că lucrurile se vor schimba într-un final şi vor deveni mai uşoare pe măsură ce va mai creşte, dar este ceva din personalitatea lui ce mă calcă pur şi simplu pe nervi şi simt că încep să îi port pică pentru toate conflictele pe care le produce în casă.

Articolul continuă după reclamă

Nu vreau să sfârşesc în a avea o relaţie cu probleme. Ştiu că de fapt este un copil inimos dar în acest moment îmi este foarte greu să văd acest lucru.

M."

Michael Grose, psiholog şi autor al cărţii „Primul meu născut conduce lumea, iar cel mic vrea să o schimbe" îi oferă nişte sfaturi mămicii.

În primul rând, spune el, "aveţi grijă să nu îl urcaţi pe fiul cel mare pe un piedestal. Întâi născuţii pot avea un interes întemeiat în a-l face pe cel de-al doilea copil să fie văzut ca „cel obraznic". Ei pot fi de multe ori în căutare de laude prin comparaţie „cu cât pare el mai rău, cu atât sunt eu mai bun", aşa că uneori vor face tot posibilul să vă atragă atenţia asupra oricărui comportament negativ al celuilalt copil. Lucruri de genul:„Uite, mami, din nou face asta!". Astfel copilul mijlociu se poate simţi descurajat, de aceea nu e bine să răspundem mereu la pâră".

Michael sugerează de asemenea să facem un efort pentru a petrece timp de calitate cu fiecare copil în parte. Poate fi dificil când ai de jonglat cu trei copii, dar fiecare zece minute pot face diferenţa. Fiind de asemenea tată a trei copii, Michael spune că strategia pe care a folosit-o era aceea de a citi fiecărui copil câte o carte diferită la culcare şi nu una la comun. Face ca ora de culcare să se prelungească, dar merită!

Găsiţi un talent special copilului mijlociu pe care nu îl are niciunul dintre ceilalţi doi copii. Fie că este vorba de un anumit sport sau hobby, faceţi ceva ce îi place cu adevărat şi care îi aparţine pe deplin. Rezistaţi impulsului ca ceilalţi copii să adopte acelaşi hobby!

„Realistic, vârsta de 4 ani este una dificilă pentru un copil mijlociu", spune Michael. „E probabil să se fi dezvoltat mai repede decât cel mare şi să fie deja gata pentru şcoală chiar dacă este prea mic. E posibil să fie mai dificil de lucrat cu el acum. Dar într-o notă pozitivă, copiii mijlocii sunt cei care dezvoltă caracteristici speciale datorate ordinii naşterii lor şi s-ar putea dovedi copilul cel mai înţelegător şi flexibil".

Funny: Top 6 lucruri mai bune decat TV... Melasma sau petele cauzate de soare...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
A renunțat la viața confortabilă din București și s-a mutat într-un sat din Spania. Cum trăiește acum românca cu familia
A renunțat la viața confortabilă din București și s-a mutat într-un sat din Spania. Cum trăiește acum...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Pensia socială: cum funcționează acest mecanism de sprijin
(P) Pensia socială: cum funcționează acest mecanism de sprijin
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x