In plus, parintii ii creeaza copilului impresia, gresita de altfel, ca nu e acceptat asa cum este el, ca face ceva ce nu trebuie, sau ca nu face ceea ce se asteapta de la el.
Prin urmare, fara sa vrem, putem transforma un copil absolut normal (din punct de vedere al socializarii) intr-unul cu comportament de timid.
Daca, insa, nu suntem printre acei parinti care insista pentru interactiune, ci lasam copilul sa se comporte natural cu oamenii, si observam ca el refuza interactiunea, trebuie sa ne punem intrebarile firesti - e ceva ce i s-a intamplat, e vreo dificultate interioara a copilului, este introvertit?
Putem afla, corectand eventualele erori de comportament pe care le au adultii din jurul copilului.
Vom renunta la a insista sa interactioneze de fiecare data cand iesim impreuna undeva, iar cand stim ca vom avea oaspeti, vom explica detaliat copilului ce urmeaza sa se intample, fara a uita sa mentionam ca oamenii aceia vor incerca probabil sa vorbeasca cu el.
Ii vom spune ca acestia vor fi foarte bucurosi daca el va vorbi cu ei, dar ca el nu e obligat sa le vorbeasca - daca nu vrea sa o faca, nu o va face. Iar cand are loc intalnirea, vom ignora modul in care copilul relationeaza si vom mentine noi discutia cu respectivele persoane, fara a fi atenti la copil, pana cand el va dori sa relationeze.
Putini copii vor reactiona miraculos inca de la prima incercare de acest fel, schimbandu-si comportamentul, insa cu timpul vom vedea ca cel mic, nefiind constrans, va incepe sa participe, apoi sa initieze si el contacte sociale.
Copilul se va simti din ce in ce mai increzator si mai sigur in contextul acestor interactiuni sociale.
FOTO: Hepta
