Antena Căutare

Credeai că tehnologia nu le rezolvă pe toate? Este şi aliat împotriva consumului excesiv de alcool! A apărut aplicaţia ce te opreşte din a face cumpărături în stare de ebrietate

Tehnologia chiar ne face să credem că le rezolvă pe toate, chiar şi atunci când consumăm alcool excesiv. O nouă aplicaţie îşi face apariţia, se numeşte “Drnkpay” şi are misiunea de a bloca, timp de 12 ore, cardul de credit al utilizatorului, astfel, acesta nu va mai putea face cumpărături excesive din cauza stării de ebrietate , aşa cum arătau anumite studii că se întâmplă.

Tehnologia chiar ne face să credem că le rezolvă pe toate, chiar şi atunci când consumăm alcool excesiv. O nouă aplicaţie îşi face apariţia, se numeşte “Drnkpay” şi are misiunea de a bloca, timp de 12 ore, cardul de credit al utilizatorului, astfel, acesta nu va mai putea face cumpărături excesive din cauza stării de ebrietate , aşa cum arătau anumite studii că se întâmplă.

Drnkpay a fost dezvoltată de o companie din Marea Britanie, iBe TSE, după ce au făcut o serie de cercetări în privinţa acestei teme şi au ajuns la concluzia că mai mult de jumătate dintre englezi spuneau că regretă cumpărăturile făcute în stare de ebrietate.

“Este o problemă pe care mulţi am întâlnit-o, aşa că am decis să creăm o soluţie simplă cu ajutorul unei tehnologii recente. Odată ce îţi setezi pe aplicaţie o limită impusă şi cardul de credit, aplicaţia îl va bloca atunci când limita e atinsă şi astfel, nu vei mai putea face cumpărăturile ce în starea aceea îţi par o idee bună.” , a declarat Francesco Scarnera, directorul iBe TSE.

Aplicaţia sună promiţător şi foarte inteligentă. Aceasta blochează folosirea cardului, însă nu şi pentru un mijloc de transport, cu o simplă atingere îţi aduce o maşină să te ducă acasă. Recenziile nu sunt deloc de neglijat şi poate reprezenta cea mai benefică soluţie pentru această problemă .

Articolul continuă după reclamă

sursa:odditycentral.com

De ce este Facebook-ul albastru? Culoarea rețelei de socializare, "inspirată" din boala de care suferă Mark Zu...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Care sunt cele mai bune firme care oferă Threat Hunting?
(P) Care sunt cele mai bune firme care oferă Threat Hunting?
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce este Anthropic și de ce toată lumea vorbește despre compania de AI. Cum te poate afecta, chiar dacă nu ai auzit de ea
Ce este Anthropic și de ce toată lumea vorbește despre compania de AI. Cum te poate afecta, chiar dacă nu ai...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Cum arătau Mira și Ian de la Insula Iubirii la începutul relației lor. Imagini rare cu cei doi concurenți din sezonul 10
Cum arătau Mira și Ian de la Insula Iubirii la începutul relației lor. Imagini rare cu cei doi concurenți din... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„Nu aveți idee ce periculos sunt!” Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și-a anunțat atacul pe Story, din baia școlii
„Nu aveți idee ce periculos sunt!” Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și-a anunțat atacul... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu a discutat cu viitorii miniștri! Cum se vor majora pensiilor şi cum va arăta noua Lege a salarizării
Luca Niculescu a discutat cu viitorii miniștri! Cum se vor majora pensiilor şi cum va arăta noua Lege a salarizării BZI
Cum ar putea Guvernul Luca Niculescu să aibă majoritate în Parlament, fără aportul PNL, USR și AUR
Cum ar putea Guvernul Luca Niculescu să aibă majoritate în Parlament, fără aportul PNL, USR și AUR Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Doi kilometri într-o oră și 20 de minute. Șoferii, blocați în coloane interminabile în zona Pipera
Doi kilometri într-o oră și 20 de minute. Șoferii, blocați în coloane interminabile în zona Pipera Observator
Cum îți influențează mâncarea creierul și sănătatea mintală
Cum îți influențează mâncarea creierul și sănătatea mintală MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
5 semne că partenerul tău va fi un tată bun, potrivit experților
5 semne că partenerul tău va fi un tată bun, potrivit experților DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x