Antena Căutare

Twitter lansează funcţiile de programare şi salvare a posturilor

Utilizatorii Twitter pot acum programa publicarea posturilor la o dată viitoare şi le pot salva ca draft-uri pe versiunea web a reţelei.

La câteva săptămâni distanţă după ce a început testarea unei funcţii de programare a posturilor, Twitter lansează oficial această facilitate, ce poate fi găsită în cadrul versiunii de desktop a site-ului.

Programarea este acum posibilă prin intermediul unui buton, ce combină simbolul unui ceas şi al unui calendar, din bara de butoane a ferestrei de compunere a mesajelor.

Utilizatorul poate realiza programarea unui post alegând data şi ora. Twitter afişează aici şi fusul orar în funcţie de care se face programarea - ora locală.

Programarea este limitată la 18 luni, astfel că data de publicare a unui post nu poate depăşi această perioadă.

Articolul continuă după reclamă

Tot acum, Twitter lansează şi funcţia de salvare a draft-urilor, care nu este însă la fel de intuitiv implementată. Nu există un buton de salvare, aşa cum ar fi fost, poate, de aşteptat.

În schimb, opţiunea de a salva o postare apare atunci când utilizatorul închide fereastra de compunere înainte de a publica.

Draft-urile salvate vor putea fi regăsite tot în fereastra de compunere, care va fi afişa un link către acestea atunci când există mesaje salvate.

Sursa : news.ro

Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 9 decembrie 2024. Ruxandra a câștigat suma de 3500 de lei
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 9 decembrie 2024. Ruxandra a câștigat suma de 3500 de lei Marti, 10.12.2024, 19:00
2025 de exceptie Vezi acum
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x