Antena Căutare

Semne ca nu te odihnesti suficient

Te-apuca plansul la un documentar de pe Discovery? Dai dintr-o raceala-n alta? Ai manca o masa completa (cu tot cu picioare) dupa ce ti-ai petrecut ziua infulecand cate ceva? Vestea buna e ca n-ai nevoie (inca) sa consulti un psiholog sau un nutritionist. Vestea proasta e ca suferi de oboseala cronica si ca ai face bine sa-ti reevaluezi programul de somn. Revista Prevention a intocmit o lista cu unele simptome ale lipsei de somn pe care obisnuim sa nu le luam in serios. Sau, cel putin, sa nu le identificam corect cauza.

1. Deciziile simple te pun in incurcatura


Cand suntem obositi, ne scade capa­citatea de a face diferenta intre lucruri importante si detalii lipsite de semnificatie. Rezultatul - pana si cele mai simple decizii capata proportii exagerate


2. Ti-e foame, desi ai rontait cate ceva toata ziua

Studiile au aratat ca oboseala cronica se razbuna si asupra siluetei. Privarea de somn da peste cap nivelul glicemiei si determina organismul sa produca mai putina le­ptina (hormonul care reduce apetitul) si mai multa grelina (hormonul care stimuleaza apetitul). Aceste modificari predispun la „mancat isteric" si, in astfel de cazuri, rar se intampla ca produsele alese sa fie dintre cele mai sanatoase. Asta pentru ca persoanele obosite tind sa-si indrepte atentia spre dulciuri si carbohidrati simpli - cel mai probabil pentru ca organismul simte nevoia sa se energizeze rapid, este de parere Lisa Shives, purtator de cuvant al Academiei Americane pentru studierea somnului. Tot oboseala e de vina pentru slabirea autocontrolului.

3. Din raceala-n raceala

Lipsa de odihna scade puterea de aparare a organis­mului si predispune la raceli si viroze de tot felul. A demonstrat-o un studiu in cadrul caruia voluntari sanatosi au fost injectati cu un virus care provoaca raceala. Cei care au dormit sapte ore pe noapte in saptamana ce a urmat au prezentat mai multe simptome de boala decat cei care s-au odihnit opt sau mai multe ore pe noapte.

4. Lacrimi, lacrimi...

Daca iti dau lacrimile la „Romanii au talent" sau la do­cumentarul despre lemurieni de pe Animal Planet, nu-nseamna ca esti instabil psihic, ci ca ai nevoie de un somn bun. Tot la oboseala, creierul are tendinta sa stocheze amintirile negative in detrimentul celor pozitive sau neutre.

5. Mai neindemanatic ca oricand

Daca versi cafeaua pe tastatura, tragi dupa tine toate dosarele de pe birou cand cauti o simpla hartie sau te-mpiedici de cablul telefonului, e bine sa iei aminte cate ore de somn „bifezi" pe noapte. Oamenii de stiinta au adunat suficiente (spun ei) dovezi care demonstreaza ca raspunsul neuromotor al persoanelor care sufera de oboseala cronica este mai lent si mai lipsit de precizie decat al persoanelor care-s la zi cu somnul. Nu e un fapt neobisnuit nici ca persoanele foarte obosite sa aiba secvente de „microsomn"; dureaza o secunda sau doua, suficient timp ca sa se impiedice de ceva sau sa scape din mana un obiect.


sursa: Jurnalul.ro

foto: Hepta.ro


Slabeste frumos cu aerobic!... Studiu: Femeile dependente de junk-food se pot "vindeca" facand un copil...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 6: Tartă Tatin cu cremă chantilly
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 6: Tartă Tatin cu cremă chantilly Marti, 07.05.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x