Antena Căutare

Vitamina B reduce atrofia cerebrala!

Dozele ridicate de vitamina B pot contribui la reducerea cu 30, pana la 50% a atrofiei cerebrale intalnita la persoanele afectate de un declin moderat al functiilor cognitive si, implicit, la intarzierea evolutiei bolii Alzheimer, se arata intr-un studiu publicat, pe 9 septembrie, in PLoS (Public Library of Science).


O echipa de cercetatori de la Universitatea Oxford (Marea Britanie) a studiat efectul pe care un grup de vitamine B l-a avut asupra a 168 de persoane cu varste de peste 70 de ani, care sufereau de un declin cognitiv moderat.

Timp de doi ani, jumatate dintre aceste persoane au primit doze de acid folic, B6 si B12, iar celeilalte jumatati i-a fost administrat un placebo.

Cercetatorii au putut observa ca ritmul in care se dezvolta atrofia cerebrala a fost redus la 30% in cazul persoanelor care au luat vitamine B si cu 53% in cazul celor care au luat placebo.

Articolul continuă după reclamă

"Speram ca acest tratament simplu si sigur sa poata incetini evolutia bolii Alzheimer la multi oameni care sufera de declin cognitiv moderat", a declarat David Smith, unul dintre coordonatorii studiului din cadrul departamentului farmaceutic al Universitatii Oxford.

Unele dintre vitaminele B (acidul folic, B6 so B12) controleaza nivelul homocisteinei (acidul aminat) din sange, care este asociata cu atrofia cerebrala accelerata si cu boala Alzheimer.

"Aceste vitamine au un efect asupra structurii creierului, o protejeaza, iar acest lucru este foarte important, deoarece noi avem nevoie sa protejam creierul pentru a preveni Alzheimer", a adaugat Smith.

Vitaminele B se gasesc in stare naturala in numeroase alimente, cum ar fi carnea, ouale, pestele, legumele verzi, insa administrarea lor in doze ridicate poate avea efecte secundare negative.

Potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS), 37 de milioane de persoane din intreaga lume sunt afectate de dementa, cele mai multe astfel de cazuri fiind provocate de Alzheimer.

Citeste si Intact News
Sursa foto: planetgreen.discovery.com

VIDEO! Ameteala, un semnal de alarma... Consulta specialistul cand iei suplimente nutritive!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
La ce oră ar trebui să te culci și câte ore trebuie să dormi în funcție de vârstă. Recomandările specialiștilor
La ce oră ar trebui să te culci și câte ore trebuie să dormi în funcție de vârstă. Recomandările...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Virusul Shamonda s-a transmis de la animale la om pentru prima dată. Un bărbat a murit. Ce se știe despre simptome
Virusul Shamonda s-a transmis de la animale la om pentru prima dată. Un bărbat a murit. Ce se știe despre simptome
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul și pleca”
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul: Apartamentele costă și 50.000.000 de $
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x