Suntem la Sinca Noua, una dintre cele mai noi comune din tara. Primarul Dumitru Flucus si preotul Suciu i-au adunat la Caminul cultural pe batranii satului, dar si pe copii, pentru a reitera o sezatoare. Batranii au prilejul sa isi aminteasca de sarbatorile de altadata, iar copiii au sansa sa invete putin din istoria si traditiile locului in care s-au nascut.
Astfel aflam si noi ca istoria satului a fost destul de zbuciumata. Pe la jumatatea secolului al XVIII-lea, din cauza presiunilor religioase care vizau catolicizarea, localnicii au fost nevoiti sa plece din Sinca Veche. La cativa kilometri au format Sinca Noua, ridicand acolo si o biserica din lemn, cunoscuta de localnici ca biserica din deal, in care ne mai putem ruga si astazi. Pe aceste meleaguri s-a nascut carturarul Gheorghe Sincai, iar in vecinatate, la Ohaba, a copilarit Radu Anton Roman.
Povestile incep sa curga incet-incet, destramand negura timpului. Traian Itu are 83 de ani, dar parca mai ieri era copilul de 8 ani, care umbla descult, din casa in casa, sa adune oua rosii.
"Atunci femeile faceau oua intr-un blid cu vopsea rosie, vanata, galbena. Care era mai dibace inchistrea cu condeiul si cu ceara. Duceau ouale intr-un furnicar si furnicile lasau un fel de polei pe ele", isi aminteste batranul.
In tineretea sa, in postul Pastelui, barbatii aveau si ei treaba lor: "Mergeam la padure sa mai facem un ban, la garduri, la gunoaie, vedeam de vite". Nea Traian isi continua povestea: "Cand veneam de la Domnul Hristos, in dimineata Invierii, ciocaneam oua, in familie; mai veneau musafiri, vecini. Petreceam tare frumos".A fost un vestit dansator al petrecerilor satului si nu refuza nici acum sa joace o "purtata", daca ii canta cineva din fluier si daca are o partenera mai tanara "sa ma tie, sa nu ma duc jos".
Tanti Anastasia Serb a prins 82 de "Invieri". Ea isi aminteste: "In postul Pastelui, cand eram copil, mergeam cu parintii la biserica. Bunica ma punea sa fac matanii seara. La miezul noptii se facea slujba. Desi eram somnoroasa, mergeam. De atunci merg in fiecare an si asa i-am invatat si pe copiii mei".
Ea crede ca daca nu am avea credinta, am muri. "Nadejdea ne mai tine".
Tine tot postul, iar peste an posteste miercurea si vinerea. Acum, ca si atunci, spala intotdeauna foarte bine oalele si vasele, inainte de intrarea in post. Ca mancaruri de post, face sarmale, pastai, fasole. "Mai demult, uscam pastaile la soare, apoi le opaream inainte de a le gati", isi aminteste tanti Anastasia.
Imbracata in ia impecabila pe care a purtat-o la nunta ei, batrana incepe sa recite din poeziile pe care le-a invatat la scoala, in cele sapte clase, caci asa se facea pe vremea ei. Recita poezia "La Pasti", a lui George Cosbuc, din care nu a uitat nici un vers. In copilarie, cand mergea cu oile la pascut compunea poezii sau cosea floricele pe ii. Astazi ne recita cateva versuri compuse pentru nepotul ei.
Tanti Valeria Sulea are 68 de ani. Despre Sarbatoarea Pastelui, din copilarie, isi aminteste ca mergea la biserica doar cand avea cu ce se imbraca. Nu a avut tata si de mica a trebuit sa mearga slujnica pentru a mai aduna un banut. In post gatea alaturi de mama ei sarmale, prune uscate, ciorba de fasole, cu legumele de care putea face rost. Uneori facea paine de casa, pe care o mai pregateste si astazi de Paste, la fel ca si cozonacul si placinta cu branza de vaca.
Tanti Valeria este bocitoarea satului, renumita pentru spontaneitatea ei nemaiintalnita. Dar acum vorbim de sarbatori, si de bocit nu poti boci fara motiv. Despre cum se pregateste casa de Paste ne povesteste Maria Flucus, care a trecut prin 71 de primaveri. "Inainte de Paste vine preotul cu sfestania. Trebuie sa facem curat prin vitrine, scuturam covoarele", ne povesteste ea. Apoi isi aminteste de copilarie: "Mama ne dadea opinci si plecam la biserica.
Mai faceam si prostii, ca copchii. Eram foarte saraci si mancam numai de post. Acum, multumim lui Dumnezeu ca suntem asa cum suntem". Povestile au curs in continuare, dar vi le vom darui intr-un numar viitor al Jurnalului de bucatarie, cand va vom aduce si cateva dintre retetele adunate de cei de la Slow Food Tara Fagarasului - ghizii nostri - de la batranele din satele si comunele de prim-prejur.
Mult canta cu drag
Nicolae Ciovica, din satul Sercaita, are 87 de ani impliniti. Ne destainuie si noua pasiunea de a canta din fluier: "Cand eram co de fel de jocuri. Iarna la sezatori am invatat fluierul, de la bunicul si tatal meu. Toate iernile le petreceam in sezatori, faceam jocuri pana in postul Pastelui. Cand am terminat scoala, ne-am adunat mai multi, cam 7-8 fluierase. Am mers si la concursuri pe sate si orase. Mai tarziu am facut o formatie de vreo 40 de fluierase". Astazi ii invata si pe copiii satului, pentru ca isi doreste sa mentina traditiile. Cel mai vechi cantec pe care il stie e de la parintii sai: "Du-te bade si te culca/ Nu tine umbra la furca/ Du-te si te hodineste/Ca de gura nu-i nadejde/ Ca nadejdea de la tine/ E ca sarma de subtire.// Apoi ne mai incanta si cu "Doina Americii": "Cand eram in sat la mine/ Maicuta ma-ngrijea bine/ Cu toti fratii langa mine/
Cojoace brodate
Zona Fagarasului este recunoscuta pentru cojoacele brodate. In fiecare sat exista culori si modele specifice, astfel incat, pe vremuri, puteai recunoaste dupa cojoc din ce sat era un om. Pe aceste obiecte vestimentare era trecut si numele celui care il purta. Asa il putem recunoaste pe nea Nicolae Ciovica, din Sercaita.
Sursa: Jurnalul National
Afla povestea catedralei Notre Dame de Paris!... Auckland, orasul cu 50 de vulcani...
