Conform legendei, Contele Siegfried s-ar fi casatorit cu Melusina, o sirena (mitologia medievala a Europei occidentale e plina insa de astfel de personaje), care avea sa dispara in valurile raului Alzette, dupa ce i-a daruit contelui un mostenitor. Desi aceasta parte este doar un mit, faptele arata ca de la Contele Siegfried se naste Casa de Luxembourg, o dinastie care, in secolele al XIV-lea sI al XV-lea, a dat patru imparati pentru imperiul carolingian si patru regi ai Boemiei.
Cu toate ca originea orasului este romantioasa, Luxemburgul si-a luat denumirea intr-un mod cat se poate de concret: "Lucilinburhuc", denumirea data initial cetatii, insemna chiar "cetate mica", iar aceasta denumire avea sa arate cele doua trasaturi care au caracterizat orasul pentru o perioada destul de mare de timp. 
In primul rand, zona stancoasa avea interes strategic militar si o fortificatie de admirat. Orasul avea sa ramana o cetate fortificata timp de aproape 1.000 de ani, pana in 1867. In al doilea rand, orasul nu avea sa fie niciodata unul mare: erau cam 5.000 de locuitori la inceputul secolului XIV, iar in prezent sunt in total 82.000, fapt care nu face din Luxemburg tocmai o metropola.
GIBRALTARUL NORDULUI
Istoria orasului este strans legata de zona militara. Fiind un punct strategic, cavaleri si soldati erau cazati acolo. Cu timpul, la poalele cetatii au inceput sa se stranga mestesugari si comercianti, facandu-se astfel distinctia intre orasul de sus si orasul de jos. O data cu secolul al XII-lea, se poate vorbi despre Luxemburg ca despre un oras in toata regula.
In veacul al XIV-lea, din cauza dezvoltarii demografice, orasul a inceput sa se extinda spre vest, ajungamd, de la 5 hectare cat avea la inceput, la 23 de hectare. Dar abia in secolul al XIX-lea s-au depasit barierele de fortificatii impuse cu 500 de ani mai inainte: la sud, est si nord-est orasul era inconjurat de vaile adanci ale raurilor Petrusse si Alzette, cu adevarat invincibile; pe partea de vest si nord-vest, catre campie, intrarea se facea prin niste metereze foarte bine aparate. Nu este deci de mirare ca Luxemburg a reusit sa ramana necucerit pana in 1443, cand Filip cel Bun, duce de Burgundia, a reusit sa ii strapunga apararea printr-un atac surpriza.
Din punct de vedere politic, orasul a devenit o jucarie a marilor puteri din zona, in secolul al XVI-lea. In luptele care au avut loc intre Francisc I si Carol al V-lea, orasul a schimbat taberele de patru ori, inainte de a ajunge in final pe mainile Habsburgilor, care au decis sa schimbe intregul sistem de aparare al orasului. Dupa aproape un secol si jumatate de lucru, cetatea a fost transformata intr-o fortareata mai puternica, inca, fiind numita, in veacurile al XVII-lea sI al XVIII-lea, "Gibraltarul din nord".
Cucerit de trupele revolutionare franceze in 1795, se elibereaza de sub tutela franceza si, sub denumirea de Marele Ducat al Luxemburgului, este integrat Confederatiei Germane.
In timpul conflictului dintre Burboni si Habsburgi din secolul al XIX-lea, Luxemburgul se afla chiar pe linia conflictului dintre Franta si Germania. Multumita Tratatului de la londra, Marele Ducat a fost declarat zona neutra si s-a ordonat demontare fortificatiilor din capitala.
"RASCRUCEA EUROPEI"
La noua secole dupa Siegfried, Luxemburg inceta sa mai fie o fortareata. Mai exista inca ramasite ale meterezelor impresionate, care astazi nasc o problema "moderna": fluidizarea traficului auto. Dar la acel moment, o alta problema ii framanta pe luxemburghezi: cum putea Luxemburgul ramane inca o cetate importanta in regiune fara atuurile sale militare?
Demontarea meterezelor a permis, in primul rand, dezvoltarea orasului. Dupa secole in care fusese inabusit de ziduri, orasul si-a permis sa se extinda. Astfel, s-au construit centura din jurul Parcului Municipal, care inconjoara vechiul oras, cartierele rezidentiale Limpertsberg si Belair si platoul Bourbon, cu minunatul sau Bulevard al Libertatii, pe care se afla cateva edificii impozante cum ar fi Banca Nationala ori piete largi precum Place de Paris. Sunt si cateva locuri de panorama atat de frumoase, incat insusi Goethe a fost fermecat si le-a laudat, in 1792. Deasemenea, multi pictori au profitat de minunatia locului, precum Turner, Fresez, Liez, Kutter si multi altii.
In secolul XX, mare parte din turism se baza pe vizitarea fortaretei. Politicienii au incercat sa atraga organizatii internationale in oras, dar nu au reusit pana in 1952, cand ministrii de externe din Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului au ales Luxemburgul ca sediu provizoriu. Luxemburg, astazi, alaturi de Strasburg si Bruxelles, este unul dintre cele trei sedii ale Uniunii Europene. Dupa toata aceasta dezvoltare spectaculoasa, Jean Monnet afirmase: "micul oras e acum rascrucea Europei".
Desi nu este foarte mare ca dimensiune, astazi Luxemburgul este o metropola, atat prin activitatile desfasurate aici, cat si prin locuitorii sai, 48% dintre acestia fiind straini. Orasul este astazi "un microsistem al Europei de maine".
TURIST IN LUXEMBURG
Daca toate aceste minunatii istorice si culturale nu v-au determinat inca sa vizitati Luxemburgul, atunci poate macar pentru frumusetea peisajului si a orasului merita sa trageti o fuga. Preturile de cazare in orasul-stat nu sunt prea la indemana, insa Luxemburgul poate fi vizitat usor din Franta, Olanda, Belgia sau Germania, asa ca daca va petreceti vacanta intr-una dintre aceste tari merita sa va programati o zi pentru o calatorie spre Luxemburg.
Incearca insa sa ajungi pana la caderea serii pentru ca orasul destul de cosmopolit din timpul zilei, "adoarme" repede. Pe strazile inguste, printre casele inalte si vechi, aproape ca n-ar fi de mirare sa iti iasa dinainte paznicul cetatii, strigand: "Este ora 23, cetatea doarme linistita!".
Agentiile de turism care intreprind circuite in vestul Europei, au si programe care include in traseu unul, doua sau chiar toate cele trei state din Benelux (Belgia, Olanda, Luxemburg). Un astfel de circuit cu autocarul, pentru 11, 12 sau chiar 14 zile, costa aproximativ 600-800 de euro de persoana si, macar pentru cateva ore, veti putea pasi pe urmele lui Goethe, in cetate, admirand legendara stanca Loreley.
foto: nationalgeographic.com
