Antena Căutare

Mireasa 2021, sezon 4. Reacția lui Victor după ce a văzut imaginile cu Anca, buni Lenu și doamna Alina

Anca a mers la Brașov, unde s-a întâlnit cu doamna Alina și buni Lenu. Iată ce reacția a avut Victor de la Mireasa sezon 4 după ce a văzut imaginile.

colaj de imagini cu victor, andrada, anca si lenu de la mireasa Galerie
Anca a mers la Brașov, unde s-a întâlnit cu doamna Alina și buni Lenu. Iată ce reacția a avut Victor de la Mireasa sezon 4 după ce a văzut imaginile. | Antena 1

Doamna Lenu a avut o relație specială cu Anca, cea cu care Victor a avut o relație de scurtă durată. La eliminarea tinerei, buni Lenu a fost foarte afectată și și-au promis că se vor vedea.

Iată că Anca s-a ținut de cuvânt și a vizitat-o pe doamna Lenu. Cele două s-au pozat și au urcat imaginile pe rețelele de socializare.

Acestea au fost preluate de fani și pune pe Grupul Oficial Mireasa, iar ulterior au ajuns și la producția emisiunii.

Victor a avut ocazia să le vadă în emisia live din 29 noiembrie 2021. Iată ce a spus:

Citește și: Mireasa 2021, sezon 4. Replici dure între Andrada și Victor. De ce s-au certat

Reacția lui Victor când a aflat că Anca a mers la Brașov, la doamna Lenu

”E suficient, gata. După o vârstă știți cum este, nu mai judeci cum trebuie. Tinere care se atașează de bătrâni. Ce să zic, e decizia lor. Orice pentru fericirea lui Lenu. Nu am nicio problemă”, a zis Victor.

Andrada a adăugat că nu este deranjată de gestul făcut de Anca.

”Draga mea, te iubesc foarte mult. Pe tine și pe Alinuța vă iubesc foarte mult.”, i-a zis doamna Lenu Ancăi după ce fata a fost eliminată.

Citește și: Mireasa 2021, sezon 4. Petrică, Ela și doamna Ioana au câștigat task-ul cu roast

Mireasa 2021, sezon 4. Mama lui Victor, buni Lenu și Anca, prima iubită a lui Victor, revedere la Brașov. Cum s-au fotog... Mireasa 2021, sezon 4. Petrică, Ela și doamna Ioana au câștigat task-ul cu roast...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x