Antena Căutare

Mireasa 2021, sezonul 4. În ce relații a rămas Seba cu ceilalți concurenți, la o lună de la Finală. Ce detalii au ieșit la iveală

Seba, fostul concurent al sezonului 4 Mireasa, a vorbit în cadrul unui interviu telefonic despre certurile pe care le-a avut cu ceilalți concurenți din casă, dar și despre relațiile pe care le are acum cu ei.

Marius și Maria au păși în platoul Antena Stars și au discutat despre motivul pentru care au decis să nu se căsătorească, dar și despre „certurile” pe care le-au avut cu Seba în sezonul 4 Mireasa. Cei doi au dezvăluit că nu au fost lucruri personale între ei, ci doar câteva glume.

Nu am avut nimic personal cu Seba. Noi am încercat să-l ajutăm uneori. Știam că o să ajungă în stadiul în care a ajuns cu relația lui și am încercat să îl avertizăm. Atât eu, cât și restul concurenților din casă. El a făcut cum a vrut el și am renunțat și noi”, a mărturisit Marius.

Citește și: Mireasa 2021, sezon 4. Adelina și Seba s-au despărțit: ”Ne mai vedem astea două zile și atât”

Natalia Mateuț le-a pregătiti o surpriză foștilor concurenți Mireasa chiar în direct. Prezentatoatea TV l-a contactat pe Seba printr-un apel telefonic, iar tânărul a răspuns fără ezitare „provocării”, dar și întrebărilor.

Ce spune Seba despre conflictele cu ceilalți concurenți din casa Mireasa sezonul 4

În cadrul interviului telefonic pentru Antena Stars, Seba a dezvăluit faptul că decis să nu țină legătura cu niciun concurent din casa Mireasa: ”Pot să spun că am dus viața grea acolo. Nu mi-a fost nimeni alături. Majoritatea concurenților, chiar și Gabi, mi-au pus bețe în roate.

Tânărul a mărturisit faptul că Gabriela și restul băieților din casă s-au opus cel mai tare în drumul să către fericire: „Au fost discuții în casă zi de zi”.

Prezentatorii TV au ținut neapărat să discute alături de fostul concurent Mireasa și un material din casa care a stârnit o mulțime de reacții negative din partea fanilor la adresa lui Ion, Marius și Victor.

Pot să zic că Victor avea ceva cu mine, dar nu știu ce exact. Aici îl pot pune și pe Ion pentru că el a fost capul tuturor răutăților din casă. Și Marius a contribuit la starea mea pentru că a fost un pion al lui Ion. Făcea tot ce îi spunea Ion. Consider că a fost foarte multă invidie la mijloc. Ei și-au format niște grupulețe, iar eu nu am intrat în gașca lor.”, a povestit el, la Antena Stars.

Seba a spus că motivul pentru care Marius și Ion l-au individiat este Adelina: „Marius și Ion au pus ochii pe Adelina de la început, de asta mi-au pus bețe în roate. Am intrat cu un scop foarte serios în casă”.

Marius a intervenit în discuția tânărului și a afirmat faptul că el îi dădeam mereu sfaturi, însă Seba a avut un alt contraargument despre situația discutată.

Citește și: Mireasa 2021, sezonul 4. Seba a îngenuncheat în fața Adelinei și i-a oferit un inel: „Mă bucur că ai apărut în viața mea”

Pot să spun că nu m-a încurajat deloc. Dacă mi-ar fi fost prieten, ar fi trebuit să mă susțină în relația cu Adelina. (...) Nu datorez nimănui mulțumiri. Este o lecție de viață, mă bucur că am avut ocazia să trec printr-o astfel de experiență.”, a mai adăugat tânărul.

Seba a scos la iveală și noi detalii despre povestea de dragoste pe care a avut-o cu Adelina în casă: „Am trăit cu speranța că va fi bine... până în momentul în care s-a umplut paharul. Stările ei se schimbau când era Alex în preajmă

Mireasa 2020, sezonul 2. Andra a vorbit deschis despre relația cu David. Cum explică gestul soțului ei de a nu posta poz... Mireasa 2021, sezonul 4. Maria și Marius vorbesc despre motivul pentru care nu s-au căsătorit în emisiune și ce fac acum...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mireasa, sezon 14. Cine este Rebeca Firloiu. Ce facultate inedită face și cum a reușit să ajungă fraudulos în America
Mireasa, sezon 14. Cine este Rebeca Firloiu. Ce facultate inedită face și cum a reușit să ajungă fraudulos în...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mireasa, sezon 14. Cum arată clasamentul publicului! Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii în Gala din 28 august 2026
Mireasa, sezon 14. Cum arată clasamentul publicului! Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii în Gala din 28...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției!
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției! BZI
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi cer ajutorul lui Nicușor Dan
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor...
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor... Redactia.ro
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x