Antena Căutare

Mireasa sezon 6, 26 septembrie 2022. Fetele, discuție codată despre Gabriela. Ce ar fi făcut aceasta în Turcia

Fetele de la Mireasa sezon 6 susțin că iubita lui Valentin, Gabriela, e falsă și că în Turcia s-a comportat total diferit. Ba mai mult, Miruna și Raluca au afirmat că aceasta a încercat să flirteze cu un bărbat din staff.

Fetele au discutat codat despre una dintre tinerele din casa Mireasa. ”Persoana la care mă refeream e Gabriela”, a zis Adina după discuția din baie, cu Miruna și Raluca, în care spunea că una dintre concurente cerea lucruri la cameră.

”Cred că Gabriela cere în mod indirect susținătorilor.”, a susținut fata. Raluca crede că sunt anumite persoane care se adresează familiei, dar de fapt așteaptă de la cei care îi susțin. ”Măi, dar la Denisa i-a cerut... ce i-a cerut, mă?!”, a mai subliniat Raluca.

Citește și: Mireasa sezon 6, 26 septembrie 2022. Deni a ales între Viorel și George. Cu cine e acum într-o cunoaștere

”Îi place să ia de la fiecare ceva, dar ei nu îi place să împartă.”, a mai punctat Adina. Raluca consideră că victimizarea prinde la public și că iubita lui Valentin știe asta, așa că se ridică pe seama unui comportament de genul.

”Eu vreau să văd iubirea fără bani. Dacă e iubire fără bani, mă bucur.”, spunea Raluca într-o altă discuție cu fetele. Damaris zicea că a observat faptul că unele persoane nu sunt reale.

Fetele o acuză pe Gabriela că a flirtat cu cineva din staff

De asemenea, Miruna sublinia că a observat anumite gesturi ale Gabrielei față de o persoană din staff. ”Am văzut priviri. Era vizibil că există un interes din partea ei. Există clar o diferență, poate eu interpretam greșit”, a zis ea la testimonial.

”Absolut tot ce am primit am împărțit cu toată lumea. De fiecare dată când te-am văzut supărată am venit la tine. Îmi place să dau. Exact, ce iau de la voi?!”, a zis Gabriela.

Adina spune că tânăra cere mâncare de la ele. Gabriela a negat și după a zis că a mâncat doar de 2-3 ori, când era vorba de bugetul comun.

Legat de situația din Turcia, Miruna zice că iubita lui Valentin i-a zis cuiva din staff: ”Când ajungi la Sibiu să mă suni. E un băiat, am spus că era interesat”.

Citește și: Mireasa sezon 6, 26 septembrie 2022. Sora Ingăi crede că Andrei este un ”jucător” și că nu o place sincer

Simona Gherghe a confirmat acest lucru, cineva din staff a auzit discuția. Raluca a explicat că ar mai fi existat și alte interacțiuni, inițiate tot de Gabriela.

”Și eu am simțit că are o simpatie pentru un anumit băiat din staff. Chiar a făcut o glumiță și a vărsat un pahar de apă. Urma să ne pregătească pentru o discuție, într-un live, chiar a vărsat un cocktail pentru că... poate așa interacționează ea cu oamenii. Au fost emoții și așa a vărsat paharul. Depinde fiecare ce scop avea, poate unii se căsătoreau înainte să intre în emisiune. Iubirea e peste tot”, a povestit Raluca.

Mireasa 2021, sezonul 3. Alina Rusu și-a etalat tauajul de pe picior la plajă, într-un costum de baie mulat. Cât de schi... Mireasa sezon 6, 26 septembrie 2022. Deni a ales între Viorel și George. Cu cine e acum într-o cunoaștere...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Noi tensiuni între Anne-Mary și Veronica la Mireasa. De la ce a pornit conflictul: „Nu poate să vorbească normal”
Noi tensiuni între Anne-Mary și Veronica la Mireasa. De la ce a pornit conflictul: „Nu poate să vorbească...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cine a fost eliminat de la Mireasa în gala din 30 octombrie 2026. Rezultatul votului a luat prin surprindere concurenții
Cine a fost eliminat de la Mireasa în gala din 30 octombrie 2026. Rezultatul votului a luat prin surprindere...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x