Antena Căutare

Mireasa, sezon 6. Cum a răspuns Gabriela, întrebată cum se descurcă în calitate de mamă singură

Gabriela din sezonul 6 Mireasa a răspuns la câteva dintre curiozitățile pe care le au cei care o urmăresc pe rețelele sociale.

Gabriela de la Mireasa le-a răspuns curiozităților susținătorilor | Antena 1

Gabriela a fost foarte discretă pe rețelele sociale în timpul sarcinii, însă de când l-a botezat pe micuțul Tudor Gabriel, fosta concurentă Mireasa a dat detalii despre noua ei viață. Recent, Gabriela a creat o sesiune de întrebări și răspunsuri cu susținătorii săi.

Fosta soție a lui Valentin Harle a fost întrebată cum este să fie mamă singură, însă tânăra a precizat că are parte de ajutorul familiei în creșterea fiului ei.

Citește și: Mireasa, sezon 6. Cât a slăbit Gabriela de când a născut. Fosta concurentă a publicat imagini din timpul sarcinii și din prezent

Cum se descurcă Gabriela de la Mireasa ca mamă singură. Fata a răspuns curiozităților susținătorilor

Articolul continuă după reclamă

„Cum te descurci ca mamă singură? Ai ajutor din partea familiei?”, a fost întrebarea primită de Gabriela.

„Nu sunt chiar singură, am parte de suficient ajutor încât să pot avea timp și pentru mine”, a răspuns Gabriela.

Citește și: Cum a reacționat Gabriela de la Mireasa 6 când Simona Gherghe a vorbit despre ea în direct: „Este o mămică foarte frumoasă”

„Cum este viața de mămică?”, a mai întrebat-o cineva, iar Gabriela a spus și un aspect pozitiv, dar și unul mai puțin fericit: „Minunată și obositoare”, a răspuns fosta concurentă a sezonului 6 Mireasa.

„Sper că ești bine sufletește! Să-ți trăiască minunea!”, i-a mai scris cineva Gabrielei.

„Mai bine ca oricând! Mulțumesc!”, a răspuns Gabriela, publicând și un colaj de fotografii în care apare alături de fiul ei.

Fosta concurentă a sezonului 6 Mireasa acoperit cu un emoticon chipul fiului ei, aceasta nefiind pregătită să-și expună micuțul în online.

Cum a început povestea de dragoste dintre Gabriela Pițigoiu și Valentin Harle. Cei doi au divorțat când tânăra era însărcinată

Gabriela Pițigoiu și Valentin Harle s-au cunoscut în sezonul 6 Mireasa. Fostul concurent al show-ului matrimonial a fost fascinat de frumusețea tinerei. Așadar, nu a stat prea mult pe gânduri și s-a decis să afle mai multe detalii despre ea.

Povestea de dragoste dintre cei doi a început timid, chiar pe platourile de filmare ale emisiunii. Aceștia au acordat o șansă relației, după ce și-au dat seama că au lucruri în comun, printre care se numără și sportul.

Parcursul lor în sezonul 6 Mireasa a fost plin de momente fericite și obstacole. Gabriela Pițigoiu și Valentin Harle au fost la un pas să renunțe unul la celălalt, în urma presiunii și tensiunilor din casă.

În ciuda situațiilor dificile, cei doi au rămas împreună. Mai mult, aceștia s-au căsătorit în Marea Finală a reality show-ului. La scurt timp de la ieșirea din competiție, Valentin Harle a făcut un anunț care a luat pe toată lumea prin surprindere.

Fostul concurent Mireasa anunța că el și Gabriela Pițigoiu au decis să meargă pe drumuri separate chiar în perioada în care tânăra era însărcinată. Cei doi au rămas în relații bune de dragul copilului, care a venit pe lume în urmă cu puțin timp.

Mireasa sezon 8, 21 noiembrie 2023. Fosta iubită a lui Alex îi aduce acuzații grave concurentului. Cum răspunde băiatul... Mireasa sezonul 8. Andrei susține că Bogdana a avut o aventură după eliminarea din casă. Cum se apără fata...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ronaldo a părăsit casa Mireasa, în mod neașteptat! A plecat cu lacrimi în ochi. Concurenții au plâns și ei la aflarea veștii
Ronaldo a părăsit casa Mireasa, în mod neașteptat! A plecat cu lacrimi în ochi. Concurenții au plâns și ei la...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Tensiuni în cuplul format din Adrian și Maria, la Mireasa! Concurentul i-a ținut partea Veronicăi și s-a certat cu iubita lui
Tensiuni în cuplul format din Adrian și Maria, la Mireasa! Concurentul i-a ținut partea Veronicăi și s-a certat...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x