Antena Căutare

Mireasa, sezon 6. Gabriela, fotografii rare în perioada sarcinii. Cum arată tânăra în prezent

Gabriela din sezonul 6 Mireasa a publicat două noi imagini cu ea. Tânăra însrcinată publică rar astfel de fotografii.

Colaj cu Gabriela Pitigoiu Galerie
Gabriela de la Mireasa a publicat imagini noi pe rețelele sociale | Antena 1

De când fanii au aflat despre sarcina ei, fosta concurentă a sezonului 6 este discretă în aparițiile publice. Totuși, recent, fosta soție a lui Valentin a publicat în mediul online două fotografii cu ea. În prima fotografie tânăra s-a fotografiat zâmbind. Imaginea tip portret i-a încântat pe cei care au susținut-o în cadrul sezonului 6 Mireasa.

Citește și: Mireasa, sezonul 6. Cosmin și noua lui iubită, ipostaza tandră în care au apărut pe internet. Ce mesaj a scris fostul concurent

Cum arată Gabriela de la Mireasa acum

De asemenea, Gabriela s-a fotografiat în oglindă, însă burtica de gravidă îi este ascunsă de haine. Tânăra a publicat imaginile pe Instagram.

Gabriela și Valentin nu mai formează un cuplu, deși așteaptă un copil

Valentin a fost cel care a anunțat că el și Gabriela urmează să aibă un bebeluș, deși au decis să o ia pe drumuri separate. Fostul concurent al sezonului 6 Mireasa a precizat că el și Gabriela vor continua să aibă o relație bună pentru a-i oferi o creștere exemplară copilului.

„Eu și Gabriela am luat-o pe drumuri separate. Nu voi da absolut niciun detaliu (oricum sunt 100 de ipoteze deja existente pe grupuri).

Nu voi vorbi niciodată urât sau greșit despre Gabriela, mi-a oferit bucuria și fericirea de a avea un bebe împreună, dar din păcate relația dintre noi nu este așa cum trebuie să fie într-o familie.

Indiferent de relația dintre noi, bebe cu siguranță va crește exemplar pentru că vom păstra o relație cât se poate de bună strict pentru el.”, a anunțat Valentin pe contul său de Instagram.

PE ACEEAȘI TEMĂMireasa, sezon 5. Cum arată Giovana, într-o fază avansată a sarcinii. Cum s-a fotografiat alături de Sese

Cum a început povestea de dragoste dintre Gabriela și Valentin de la Mireasa, sezon 6

Gabriela și Valentin s-au simțit atrași unul de altul încă din experiența din Turcia. La primul task al alinierii în spatele Gabrielei se aflau Valentin, Paul și Andrei, iar tânăra l-a ales pe Valentin pentru un date. La al doilea task al alinierii, cel din casa Mireasa, în spatele lui Valentin se aflau Gabriela, Denisa și Deni, iar băiatul a ales-o pe Gabriela. De atunci, cei doi au intrat într-o cunoaștere și au mărturisit că nu s-ar vedea cu nimeni altcineva din casa Mireasa.

După ce au avut parte de date-uri, apropieri și și-au dat seama că au lucruri în comun precum pasiunea pentru sport, a venit și momentul sărutului. Gabriela și Valentin au format al treilea cuplu din casa Mireasa.

Cei doi au spus că formează un cuplu în emisia live de Mireasa de pe 22 septembrie 2022.

În luna noiembrie, Gabriela a fost câștigătoarea task-ului cabinei telefonice și a primit prima noapte la hotel alături de Valentin.

La scurt timp după noaptea de la hotel, Gabriela și Valentin au avut parte de primele momente tensionate în relație, când mama băiatului, doamna Flori, i-a luat pe cei doi într-o ședință și i-a îndemnat să nu se căsătorească în competiție, pentru că ea avea un presentiment că nu se vor înțelege afară. După lacrimi și clipe de tenisune, Gabriela și Valentin au depășit acel moment și a urmat spectaculoasa cererere în căsătorie de la Paris. Fata și-a exprimat dorința de a se logodi la Paris și acest lucru i s-a și întâmplat. Din păcate, după revenirea din Franța, Gabriela și Valentin au avut parte de noi momente grele. Băiatul a observat anumite gesturi de apropiere din partea Gabrielei față de Viorel, motiv pentru care s-a declarat dezamăgit la vremea aceea. Pentru că ușile erau închise și se vedeau doar în emisiile live, a durat câteva zile până să discute și să lămurească situația.

Ultimul moment greu pe care Gabriela și Valentin l-au traversat a fost chiar cu o săptămână înainte de marea Finală Mireasa, când Valentin i-a propus Gabrielei să nu se mai căsătorească în competiție. Valentin le-a cerut susținătorilor să nu îi mai voteze, iar cei doi au fost scoși de pe platforma de vot, iar Gabriela a spus că se simțea ca și cum ar fi fost părăsită la altar.

Gabriela s-a declarat dezamăgită pentru că Valentin a spus că dacă depun actele de căsătorie 100% se căsătoresc în Finală, iar acest gest a determinat-o să spun[ că ea nu știe dacă își mai dorește relația. Cei doi au avut parte de discuții profunde și au decis în cele din urmă să se căsătorescă în Marea Finală a sezonului 6 Mireasa.

Mireasa sezon 7, 3 mai 2023. Cătălina și Vlad, o noapte fără camere în cort: ”Zodiile sunt compatibile?”... Mireasa sezonul 4. Cât de mult s-a schimbat Petrică. În ce ipostază înduioșătoare s-a lăsat fotografiat alături de soția...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 6: Tartă Tatin cu cremă chantilly
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 6: Tartă Tatin cu cremă chantilly Marti, 07.05.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x