Antena Căutare

Mireasa sezon 6. Mama lui Paul a intervenit telefonic la Capriciile Iubirii. Ce nemulțumiri a avut

Doamna Mariana, mama lui Paul, a intervenit telefonic după ce Sebaidin a vorbit despre trecutul fiului său. Aceasta a fost deranjată de atitudinea fiului doamnei Dorina.

Paul a locuit trei luni cu iubita lui Sebaidin. Aceasta a găzduit-o în apartamentul său din Constanța. ”Am stat în apartament cu fosta iubită a lui Sebaidin. Îl știu pe Sebaidin din poze, mi l-a arătat iubita lui.”, a spus Paul.

Fiul doamnei Dorina a povestit că ea nu a vrut să meargă la cămin, dar nici să stea cu chirie, așa că a închiriat una dintre camerele din apartamentul lui Paul.

Nervos pe faptul că s-a discutat, din nou, despre acest aspect, Sebaidin a confruntat-o pe doamna Ecaterina. El a întrebat-o dacă știe ce consuma Paul în trecut, făcând referire la faptul că acesta fuma un amestec verde.

Citește și: Mireasa sezon 6, 25 octombrie 2022. Miruna a primit cadouri de la fostul iubit. Reacția lui Cosmin când a aflat expeditorul

Pentru că situația nu i-a picat bine, mama lui Paul a intervenit telefonic la Mireasa Capriciile Iubirii. Iată ce a avut de spus:

Mama lui Paul, schimb de replici cu Sebaidin

”Am fost cam supărată după materialul de astăzi. Mă refer la discuțiile dintre bunica, Paul și Sebaidin. Aș vrea să le pun câteva întrebări lui Sebaidin și doamnei Dorina. În primul rând, aș vrea să-l întreb pe Sebaidin ce are de împărțit cu Paul. Prin prisma profesiei pe care și-a ales-o, eu îl întreb: Ce exemplu dai tu copiilor în fața cărora te prezinți în fiecare dimineață? Că ei nu trebuie să respecte persoanele mai în vârstă? Aș vrea să-mi răspundă la această întrebare, dacă se poate”, a spus doamna Mariana, mama lui Paul.

”Chiar nu se poate. Nu sunt în măsură să răspund”, a afirmat Sebaidin.

Doamna Dorina a dorit să intervină: ”Aș ruga-o pe dânsa să întrebe pe doamna Ecaterina de ce are comportamentul pe care îl are. De la noi două a pornit. Dânsa sforăie de două luni, își povestește nora, casa, prietenii. Are un comportament...”

Citește și: Mireasa sezon 6, 25 octombrie 2022. Gabriela a izbucnit în lacrimi, în direct. Fata a povestit că mama ei are cancer

Bunica Ecaterina a explicat că i-a povestit doar doamnei Dorina, pentru că sunt din același oraș: ”Este filmat pentru că v-am povestit dumneavoastră. I-am spus că eu 11 ani nu m-am dus la noră în casă, dar eu îmi iubesc copilul și nora. Vin la mine în fiecare zi, vin sâmbăta, duminica, petrecem și nu am lăsat-o să spele niciodată nici vasele. Râdem, spunem, mâncăm”.

Mama lui Sebaidin a întrerupt-o: ”Stați puțin, cred că nu vorbim de aceeași noră. E aceeași, care s-a despărțit și s-a întors înapoi? Mie mi-ați povestit de prima, de noua lui Paul”.

”Mama lui Paul a stat doi ani la noi și suntem prietene. Dacă nu știți de ce vorbiți? Am iubit-o și pe mama lui Paul, am crescut împreună copilul”, a spus doamna Ecaterina.

Mireasa sezon 6, 25 octombrie 2022. Gabriela a izbucnit în lacrimi, în direct. Fata a povestit că mama ei are cancer... Mireasa sezon 6, 26 octombrie 2022. Ada și Sebaidin au plâns împreună. Puțin mai târziu, s-au sărutat...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mireasa, sezon 14. Alberto și Paula formează un cuplu! Mama concurentului a scos la iveală detalii neștiute despre concurentă
Mireasa, sezon 14. Alberto și Paula formează un cuplu! Mama concurentului a scos la iveală detalii neștiute...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mireasa, sezon 14. Cum arată clasamentul publicului! Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii în Gala din 18 septembrie 2026
Mireasa, sezon 14. Cum arată clasamentul publicului! Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii în Gala din 18...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x