Antena Căutare

Mireasa, sezonul 14. Radu, în centrul unui conflict. Veronica a izbucnit în lacrimi și l-a acuzat că se joacă cu sentimentele ei

Radu și Veronica au ajuns la un schimb dur de replici în Casa Mireasa. Concurenta a izbucnit în lacrimi și l-a acuzat că se joacă cu sentimentele ei și ale altor fete.

Radu s-a remarcat la petrecerea din Casa Mireasa, însă seara nu a fost lipsită de momente tensionate. Pe ringul de dans, Alexandra s-a dovedit a fi o parteneră pe măsură pentru el, dar între Radu și Veronica s-a simțit o răceală. Schimburile de replici dintre cei doi au lăsat să se vadă că lucrurile nu sunt deloc liniștite, iar concurenta nu și-a ascuns nemulțumirea față de comportamentul lui.

Radu, în centrul unui conflict la petrecerea din Casa Mireasa

„Nu te uita la mine, am spus”, a afirmat Veronica.

Aceasta le-a urat poftă bună lui Valentin și Be­leuț, însă l-a omis pe Radu, un gest care a evidențiat tensiunea dintre ei. Petrecerea a adus și provocări, iar Radu a ajuns din nou în centrul atenției. Concurentul a spart un balon în timp ce Alexandra stătea pe scaun, însă, dincolo de momentele de distracție, acesta a vorbit și despre felul în care își gestionează sentimentele în competiție.

„Probleme cu gândurile mele, cum ar fi să mă îndrept către cineva și după să zic iar că nu îmi place. Aici nu sunt afară, doar ca să mă distrez. Nici nu merită fetele să le fac asta”, a spus Radu.

„Mă gândeam...”, a mai adăugat concurentul.

Veronica, în lacrimi din cauza lui Radu

Camerele au surprins-o pe Veronica în lacrimi. Concurenta nu și-a mai putut ascunde dezamăgirea și a început să-i reproșeze lui Radu felul în care se comportă cu ea, dar și interesul pe care acesta îl arată față de Alexandra.

„Ce te uiți așa cu coada ochiului?”, a spus Veronica.

„De ce îți bați joc așa? Dacă îți place de Anne-Mary, de ce faci toată asta?”, l-a întrebat ea.

Veronica a continuat să-i ceară explicații și a vrut să înțeleagă de ce Radu susține că este interesat de Alexandra.

„De ce doar te joci așa? De ce spui că îți place de Alexandra?”

„Pentru că vreau să o cunosc. Nu am spus că îmi place de ea”, a răspuns Radu.

Concurenta nu s-a oprit aici și l-a acuzat că îi transmite semnale contradictorii. Veronica a susținut că acesta ar fi petrecut timp cu ea în weekend, după care ar fi discutat-o în termeni negativi cu ceilalți băieți, pentru ca ulterior să-și manifeste interesul față de Alexandra.

„De ce faci toate chestiile astea? Tu socoți că e normal să stai cu mine sâmbătă, duminică să mă vorbești cu băieții urât și apoi pe urmă să spui că ești interesat de Alexandra? Tu consideri că e frumos să faci așa cu mine? Sunt dură pentru că așa meriți. Tu consideri că așa e frumos să faci cu mine? De ce trebuie să intru eu în jocul ăsta de teatru ieftin? Ce faci tu în emisiunea asta?”, l-a întrebat Veronica pe concurent.

Aceasta a continuat cu acuzațiile și a susținut că Radu ar fi venit în emisiune pentru popularitate.

„Suntem femei, suntem sensibile, ne certăm. Nu zâmbi așa sub masca pe care nu o ai. Ai venit aici pentru popularitate”, l-a acuzat Veronica.

Radu, copleșit de reproșurile Veronicăi

În timpul discuției, Radu a recunoscut că Veronica l-a pus într-o situație neplăcută. Concurentul a încercat să evite escaladarea conflictului și i-a transmis că preferă să o lase în pace.

„Tu m-ai pus într-o situație foarte urâtă.”

„Zici că am tras de tine obligat, forțat. Te las în pace”, a spus Radu, încercând să evite conflictul.

Veronica i-a reproșat și faptul că i-ar fi dat speranțe false Andreei, semn că nemulțumirile ei nu se limitează doar la apropierea dintre Radu și Alexandra.

Ulterior, reproșurile Veronicăi și-au pus amprenta asupra concurentului. Radu i-a povestit Andreei că a încercat să ia o pauză de la tensiunile din casă, însă nu a reușit să se liniștească.

„Am vrut și eu să iau o pauză, să stau la aer liniștit și ce crezi? Nu am putut”, i-a povestit Radu Andreei.

Radu a declarat ulterior că o place pe Alexandra și a recunoscut că este interesat de ea. Concurentul a mărturisit însă că și-ar dori să poarte o discuție cu aceasta fără să se ascundă de ceilalți și să clarifice lucrurile într-un mod deschis.

„E adevărat că îmi place de ea, dar aș vrea să vorbesc cu ea la uși deschise”, a spus Radu.

Alberto și Paula au sărbătorit o lună de relație. Momentele intime surprinse de camere au fost urmate de un conflict... Mireasa, sezonul 14. Andreea, reproșuri dure la adresa lui Petru: „Sunt niște lucruri pe care eu nu le accept”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Veronica a vorbit despre plecarea din casa Mireasa. Ce a declarat după ce telespectatorii au ales ca Anne să rămână în competiție
Veronica a vorbit despre plecarea din casa Mireasa. Ce a declarat după ce telespectatorii au ales ca Anne să...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
O nouă cursă de eliminare în casa Mireasa, după ce concurenții au votat din nou! Cine riscă să plece din competiție
O nouă cursă de eliminare în casa Mireasa, după ce concurenții au votat din nou! Cine riscă să plece din...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x