Antena Căutare

Mireasa sezonul 9. Antonia a avut o discuție aprinsă cu doamna Daniela. Ce i-a cerut mama iubitului ei

După emisia de ieri, doamna Daniela și Antonia au purtat o discuție în care mama lui Cristian i-a oferit tinerei o serie de sfaturi.

Doamna Daniela a încercat să o convingă pe Antonia să vadă problemele cu care se confruntă în relația cu Cristian și dintr-o altă perspectivă.

“Așteptările sunt legate de tine. (…) Să spui până la capăt ce gândești, indiferent dacă ceilalți sunt sau nu de-acord cu tine. În momentul în care te ascunzi, atunci îți pierzi identitatea, nu mai ești tu”, i-a zis doamna Daniela.

Doamna Daniela și Antonia, discuție deschisă despre comportamentul Antoniei

Mama lui Cristian încerca să evidențieze că deși Antonia încearcă să se regăsească și să se exprime prin felul în care se îmbracă sau se machiază, lumea nu poate vede dincolo de acest strat și nu știe ce e în sufletul ei ș ice gândește.

Citește și: Mireasa sezonul 9, 21 mai 2024. Adriana a rămas singură cu băieții în casa fetelor. Ce interacțiune a fost între ea și Ștefan

Antonia i-a transmis că nu caută să mai dovedească nimic nimănui și că doar vrea să fie liniștită.

“E strict problema oamenilor dacă mă înțeleg sau nu. Eu nu caut să fiu înțeleasă. Și am obosit cu chestia, nu mai vreau să maid au un milion de explicații, să mi se răstălmăcească orice spun”, a zis Antonia.

Concurenta a mai adăugat că vrea să se simtă bine, să se relaxeze și să nu se mai streseze. Antonia a mai menționat că a început să se liniștească de câteva zile și asta îi face foarte bine.

Doamna Daniela i-a recomandat să fie ea însăși fix așa cum e în mod normal.

“Să dai spiritului tău libertatea de a fi bine”, i-a mai zis doamna Daniela.

Citește și: Mireasa sezonul 9, 21 mai 2024. Maria și Ștefan, discuție aprinsă despre gelozie. “Dacă ești afemeiat, îți cauzi scuze”

Antonia a redeschis subiectul legat de faptul că nu a avut în viața ei un model de relație sănătoasă, iar acest lucru i-a cauzat foarte mult pentru că a trebuit să învețe singură tot ce ține de relații.

“Am conștientizat ce am greșit, important e să le înțeleg. Mie mi s-au dat peste cap toate principiile pe care le aveam până acum. Am crezut că sunt ok sau că nu fac nimic greșit. Și, cum am mai spus, nu este o scuză, dar este un motiv pentru că eu nu realizam ce înseamnă să ai o relație sănătoasă bărbat-femeie”, a zis Antonia.

Doamna Daniela i-a spus că Antonia simte uneor nevoia să scoată din ea chiar cele mai personale și intime lucruri și simte nevoia să caute niște răspunsuri.

“Apoi fiecare își spune părerea, iar asta te ajută. (…) Eu nu te învionăvățesc. Din strigătul ăla al lui Cristian, eram și eu inclusă. (…) În momentul în care ți-ai cerut iertare înseamnă că ai conștientizat partea ta de vină. Și celălalt are, ele coexistă, plusul cu minusul”, spune doamna Daniela.

Citește și: Mireasa sezonul 9, 21 mai 2024. Elena și Delia, conflict care a degenerat și a stârnit controverse. “Nu mai pot cu ființa asta”

Doamna Daniela i-a zis că ispitele sunt mai mari atunci când e declarativă și spune că vrea să fie mai relaxată. Antonia a ascultat-o cu atenție.

“Tocmai de aceea te-ai și expus, ca să te înțelegi”, a mai adăugat doamna Daniela.

Mama lui Cristian i-a spus la final că nimeni nu deține adevărul. În emisie, Gabriela a întrebat-o pe Antonia care sunt temerile ei în relația ei cu Cristian. Antonia a zis că va face o listă dacă e nevoie, pentru că nu știe ce să îi răspundă.

Mireasa sezonul 9, 21 mai 2024. Elena și Delia, conflict care a degenerat și a stârnit controverse. “Nu mai pot cu ființ... Mireasa sezonul 9. Albert și Adriana au luat micul dejun "ca un cuplu proaspăt mutat împreună". Ce a spus Albe...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce a pățit Alberto, după reacțiile violente de la Mireasa! Simona Gherghe a sancționat trei cupluri. Care a fost motivul
Ce a pățit Alberto, după reacțiile violente de la Mireasa! Simona Gherghe a sancționat trei cupluri. Care a fost...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Alberto și-a ieșit din fire la Mireasa! A țipat și a făcut un gest agresiv la adresa unui alt concurent. Ce a urmat
Alberto și-a ieșit din fire la Mireasa! A țipat și a făcut un gest agresiv la adresa unui alt concurent. Ce a urmat
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x