La petrecerea de sâmbătă, Radu și Veronica s-au simțit atât de bine încât nu și-au mai putut ascunde atracția unul pentru celălalt. Micul joc de flirturi și tachinări a dus, în mod inevitabil, la un sărut pătimaș, ce a fost surprins de camerele de filmat de la Mireasa, show din programul TV al Antenei 1.
Așa cum era de așteptat, gestul a ieșit la iveală și reacțiile celorlalți concurenți nu au întârziat să apară. Cea mai dură reacție a fost cea avută de Anne-Mary, care nu s-a abținut de la jigniri. Descoperă în rândurile de mai jos ce s-a întâmplat în ediția din 12 octombrie 2026 a emisiunii Mireasa. Regatul inimii.
Sărutul dintre Radu și Veronica a adus un val uriaș de critici în casa Mireasa! Anne-Mary, reacție furioasă și jigniri
Radu și Veronica au ajuns în centrul discuțiilor din casă după apropierea ce a avut loc la petrecerea de sâmbătă seara. Tinerii au dansat din ce în ce mai senzual și a fost mai mult decât evident faptul că flirtează unul cu celălalt. Mișcările tot mai îndrăznețe ale blondinei par să îi fi plăcut lui Radu, care a ajuns chiar să se sărute cu aceasta. Cei doi s-au lăsat pradă unor trăiri de moment și s-au sărutat pătimaș, ajungând chiar să cadă pe podea și să râdă ulterior cu poftă.
Totuși, ulterior, în Live, Radu a declarat faptul că nu dorește să formeze un cuplu cu Veronica, în ciuda faptului că s-a sărutat cu ea. Un detaliu și mai surprinzător este faptul că tânărul nu s-a ferit să recunoască de față cu toți că există o anumită atracție între el și Veronica.
În timp ce stătea de vorbă cu unele concurente, în balansoarul din curtea casei, Anne-Mary a deschis subiectul și nu a mai durat mult până ce tânără s-a înfuriat și a ajuns să exprime chiar jigniri la adresa Veronicăi.
Așa cum era de așteptat, Simona Gherghe a criticat limbajul nepotrivit și jignirile exprimate de Anne-Mary, dar a și dorit să îl înfrunte pe Radu cu privire la cele întâmplate.
„Am exagerat foarte, foarte tare. M-am simțit prea bine la această petrecere”, a mărturisit acesta.
„Dacă te-ai simțit foarte bine la petrecere alături de o femeie, acest lucru are o logică, nu?”, a spus Simona Gherghe.
În platou, între Anne și Radu a fost un schimb acid de replici, de față cu toți cei prezenți.
Mireasa: Regatul Inimii este difuzat de luni până vineri, de la ora 14:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY. Ca în fiecare sezon, fanii emisiunii îi pot urmări pe concurenți 24 de ore din 24, prin intermediul canalelor speciale Mireasa din AntenaPLAY.
Veronica de la Mireasa, gesturi îndrăznețe față de Radu! Imaginile cu apropierea dintre cei doi au atras atenție tuturor...