Antena Căutare

Nouriel Roubini: România e o ţară care poate fi un exemplu de succes în Europa. Nu văd un risc de criză, dar situaţia macroeconomică e debalansată

România e o ţară care poate fi un exemplu de succes în Europa, a declarat luni reputatul economist Nouriel Roubini, în cadrul unei conferinţe organizată de Profit.ro la Bucureşti, adăugând că nu vede un risc de criză, dar situaţia macroeconomică e debalansată.

“Nu văd un risc de criză, dar situaţia macroeconomică e debalansată”, a declarat luni Nouriel Roubini, la conferinţa “Starea economiei mondiale la 11 ani de la criza economică. Suntem pregătiţi pentru o nouă recesiune?”, organizată la Bucureşti de Profit.ro. El precizează că este nevoie de orientarea bugetului către investiţii, precum şi de o reformă a administraţiei publice şi sistemului de fiscalitate.

Roubini afirmă că România trebuie să ia măsuri pentru echilibrarea fiscală, după ce statul român a orientat în ultimii ani cheltuielile către consum şi mai puţin spre investiţii, ceea ce a dus la o creştere a deficitului extern, peste un deficit bugetar.

Acesta consideră că reformele ar putea aduce o creştere de peste 3-4% pe an. Roubini atrage totodată atenţia că deficitul s-ar putea dubla de la 3% din PIB.

“Dacă vrei să creşti salariile minime, trebuie să le menţii cu productivitatea. Altfel, creşterile de salarii la stat se duc în creşterea importurilor. Un deficit comercial şi public înseamnă o creştere a datoriei publice pe termen luni”, spune Roubini.

Articolul continuă după reclamă

Cu toate acestea, economistul subliniază că nu vede riscul unei crize în România.

“România e o ţară care poate fi un exemplu de succes în Europa”, a afirmat economistul.

Roubini este un reputat profesor de economie la Universitatea New York care a anticipat criza economică globală din 2008. În septembrie 2006, Nouriel Roubini anunţa în faţa unei audienţe de economişti, la Fondul Monetar Internaţional (FMI), că se va produce o criză în lunile şi anii următori.

Sursa : news.ro

RADET a intrat în faliment! Ce se întâmplă cu agentul termic furnizat românilor... ANALIZĂ: Prin falimentul RADET nu se pune problema sistării furnizării agentului termic pentru Capitală. Elcen va urma s...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Harta prețurilor imobiliare: cele 5 zone din București cu cea mai rapidă creștere din ultimii 5 ani
(P) Harta prețurilor imobiliare: cele 5 zone din București cu cea mai rapidă creștere din ultimii 5 ani
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Schimbare importantă pentru angajați. Cum îți verifici vechimea în muncă fără să mergi la instituții
Schimbare importantă pentru angajați. Cum îți verifici vechimea în muncă fără să mergi la instituții
Cine este actorul principal al serialului turcesc
Cine este actorul principal al serialului turcesc "Între iad și rai". Detalii despre Emin Günenç Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce... Elle
Olga Verbițchi a fost criticată din cauza diferenței de vârstă dintre ea și soțul ei. Cu câți ani este el mai tânăr
Olga Verbițchi a fost criticată din cauza diferenței de vârstă dintre ea și soțul ei. Cu câți ani este el... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Un bărbat a crezut că a dat lovitura când a cumpărat o casă. Când i-a deschis ușa, a avut un șoc și acum nu mai știe cum să scape de ea
Un bărbat a crezut că a dat lovitura când a cumpărat o casă. Când i-a deschis ușa, a avut un șoc și acum nu... Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Negocierile subterane între Ilie Bolojan și George Simion, devoalate public. Acestea și-au produs efectele: Guvernul demis acum 87 de zile se află încă la putere
Negocierile subterane între Ilie Bolojan și George Simion, devoalate public. Acestea și-au produs efectele:... Jurnalul
Crina Matei, mesaj emoționant pentru fiica ei, la 4 ani de la adopție! Cuvintele care au emoționat mii de români: Minunea mea
Crina Matei, mesaj emoționant pentru fiica ei, la 4 ani de la adopție! Cuvintele care au emoționat mii de români:... Kudika
Ce este LEPTOSPIROZA, bacteria pe care a contactat-o Miruna. De unde se ia
Ce este LEPTOSPIROZA, bacteria pe care a contactat-o Miruna. De unde se ia Redactia.ro
Turiști la un hotel de 4 stele din Constanța, prinși cu aproape 3 kilograme de mâncare în cameră
Turiști la un hotel de 4 stele din Constanța, prinși cu aproape 3 kilograme de mâncare în cameră Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x