Antena Căutare

Are 34 de ani și a fost aleasă premier în Finalnda. Femeia prim-ministru, fără coc, este copilul unui cuplu de părinți cu același sex

În țara tuturor posibilitățile, Finlanda, a fost desemnată în funcția de premier o tânără de doar 34 de ani. Se numește Sanna Mirella Marin, a fost Ministru al Transporturilor, iar în prezent coordonează Executivul finlandez. Este cea mai tânără femeie care ocupă o astfel de poziție, iar imaginile cu ea fac deja înconjurul internetului.

Sanna Marin are 34 de ani și a fost aleasă premier în Finalnda

Social-democraţii din Finlanda, care conduc o coaliţie guvernamentală formată din cinci partide, au ales-o duminică pe Sanna Mirella Marin, actualul ministru al transporturilor, să devină premier, săptămâna viitoare. În vârstă de numai 34 de ani, ea va fi cel mai tânăr prim-ministru din istoria ţării, preluând această funcţie după demisia lui Antti Rinne, relatează Agerpres.

Momentul ales pentru schimbarea conducerii guvernului este neobişnuit pentru Finlanda, care deţine preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene până la sfârşitul anului, jucând un rol central în eforturile de a stabili viitorul buget al blocului comunitar, notează Reuters.

Are 34 de ani și a fost aleasă premier în Finalnda. Femeia prim-ministru, fără coc, este copilul unui cuplu de părinți cu același sex

Antti Rinne a demisionat la începutul acestei săptămâni după ce Partidul de Centru, membru al coaliţiei, a spus că îşi retrage sprijinul pentru el din cauza felului în care a gestionat o grevă a poştaşilor.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pe locul al doilea s-a plasat Antti Lindman, şeful grupului parlamentar al partidului (SDP).

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Coaliţia, care a ajuns la guvernare în urmă cu doar şase luni, a convenit să continue programul după ce Rinne a anunţat că demisionează la cererea Partidului de Centru.

Momentul ales pentru schimbarea conducerii guvernului este neobişnuit pentru Finlanda, care deţine preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene până la sfârşitul anului, jucând un rol central în eforturile de a stabili viitorul buget al blocului comunitar

Are 34 de ani și a fost aleasă premier în Finalnda. Femeia prim-ministru, fără coc, este copilul unui cuplu de părinți cu același sex

Sanna Marin este noul premier al Finlandei

Sanna Marin este copilul unui cuplu de părinți de același sex

Sanna Mirella Marin este copilul unui cuplu de părinți de același sex. A fost crescută de o mamă singură, care ulterior a intrat în relație cu o femeie. Nu cunoaște familia tatălui ei biologic. Viitorul premier al Finlandei a povestit că nu i-a fost ușor, că a suferit lipsuri materiale și că adesea a fost stigmatizată de societate pentru că provenea dintr-o astfel de familie. Dar spune că mama sa i-a dat mereu încredere că poate să realizeze tot ce-și pune în cap.

Un bebeluș a fost găsit mort într-o toaletă din aeroport. Fetița născută la termen ar fi avut lenjerie intimă în jurul g... Tragedie în lumea muzicii! Rapper mort la 21 de ani, după ce s-a prăbușit în aeroport. Medicii i-au constatat decesul...
Culoarea spirituală, divină și vindecătoare pentru fiecare zodie. Ce spun specialiștii
Dacă vrei să afli care este culoarea spirituală, divină și vindecătoare pentru fiecare...
Horoscopul zilei de 3 iunie 2023. Gemenii au așteptări de la viitorul lor. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 3 iunie 2023 spune că nativii din zodia Gemenilor au așteptări mari de la...
Parteneri
Motivul pentru care credem în horoscop. La ce concluzii au ajuns specialiștii
Catine.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


Ultimele știri
x