Bill Gates și-a dat demisia din consiliul de administraţie al Microsoft! Motivul este incredibil! „Este momentul potrivit să fac acest pas”

Bill Gates și-a dat demisia din consiliul de administraţie al Mocrosoft, pentru a se dedica mai mult priorităţilor sale filantropice, a anunţat vineri compania. 

Bill Gates

Hepta

Între prioritățile filantropice ale cofondatorului Microsoft se numără sănătatea globală, educaţia şi combaterea schimbărilor climatice.

Bill Gates a demisionat şi din consiliul de administraşie al grupului Berkshire Hathaway, al miliardarului Warren Buffett, din care a făcut parte începând din 2004.

„Am luat decizia de a demisiona din ambele consilii de administraţie din care am făcut parte, Microsoft şi Berkshire Hathaway, pentru a mă dedica mai mult priorităţilor filantropice ce includ sănătatea şi dezvoltarea, educaţia şi angajamentul meu tot mai mare în combaterea schimbărilor climatice. Lidershipul companiilor Berkshire şi Microsoft sunt mai puternice ca niciodată, aşa că este momentul potrivit să fac acest pas”, a scris Gates pe LinkedIn, citat de CNBC.

Bill Gates a precizat că demisia din consiliul de administraţie al Microsoft nu înseamnă în niciun caz o îndepărtare de companie.

„Microsoft va fi întotdeauna o parte importantă din munca vieţii mele şi voi continua să colaborez cu Satya şi cu conducerea tehnică, pentru a contribui la conturarea viziunii şi la îndeplinirea obliectivelor ambiţioase ale companiei. Sunt mai optimist ca niciodată în privinţa progreselor pe care le face compania şi a modului în care poate continua să aducă beneficii lumii”, a scris Bill Gates.

Bill Gates a co-fondat Microsoft în 1975, împreună cu Paul Allen, care a murit în 2018. Gates a fost CEO până în anul 2000, când rolul a fost preluat de Steve Ballmer. Actualul director general al Microsoft, Satya Nadella, a venit la conducerea grupului în 2014.

Gates a fost director al board-ului Microsoft până în 2014, dar a început să dedice mai mult timp Bill & Melinda Gates Foundation din 2008.

Bill Gates este între acţionarii de top ai Microsoft. Acesta deţine 1,36% din acţiunile Microsoft, potrivit FactSet. Compania a fost listată la bursă în 1986, iar în prezent este una dintre companiile cele mai valoroase din lume, cu o capitalizare de piaţă de 1.210 miliarde de dolari. Este şi al doilea cel mai bogat om din lume, cu o avere de 103,6 miliarde de dolari, potrivit revistei Forbes.

Parteneri
Mutabal. Salată de vinete cu tahini, din bucătăria orientală
Nu lăsa să treacă sezonul vinetelor fără să prepari o rețetă deosebită de salată de vinete cu tahini. Îți propunem să testezi un preparat originar din bucătăria orientală, cunoscut sub numele de mutabal.
Catine.ro
Ultimele știri