Antena Căutare

Cauţiunea lui Weinstein, stabilită la cinci milioane de dolari. Fostul producător, aproape de încheierea unui acord de 25 de milioane de dolari cu femei care l-au acuzat

Cauţiunea lui Harvey Weinstein a fost stabilită, miercuri, la 5 milioane de dolari, după ce el a încălcat de mai multe ori sistemul de monitorizare, iar fostul producător de la Hollywood se află aproape de încheierea unui acord de 25 de milioane de dolari cu mai multe femei care l-au acuzat.

Weinstein s-a prezentat miercuri în sala de judecată, deplasându-se cu ajutorul unui cadru, scrie Variety.

Judecătorul James Burke a aprobat cererea procurorilor de a creşte suma stabilită iniţial la 1 milion de dolari.

Apărarea a susţinut că întreruperile înregistrate de sistem au la bază probleme tehnice. De cealaltă parte, acuzarea a afirmat că Weinstein a stricat deliberat dispozitivul pentru a putea evada din detenţie. Joan Illuzzi a spus că au fost înregistrate 57 de încălcări în mai puţin de două luni.

Potrivit avocatului Arthur Aidala, Weinstein este programat joi pentru o operaţie la spate. El a subliniat că nu va fi nevoie să fie amânat procesul penal care trebuie să înceapă pe 6 ianuarie.

Articolul continuă după reclamă

„Nimeni nu aşteaptă 6 ianuarie mai mult ca el. Vrea ca numele său să fie rabilitat pentru ca lumea să ştie”, a declarat Aidala.

Harvey Weinstein este acuzat de viol şi abuz sexual - incidente care ar fi avut loc în New York, în 2006 şi 2013. El a pledat „nevinovat” şi susţine în continuare că orice act sexual a fost consimţit. Dacă va fi găsit vinovat, riscă închisoare pe viaţă.

Pe de altă parte, Weinstein se află aproape de încheierea unui acord în valoare de 25 de milioane de dolari, care ar putea rezolva o bună parte din procesul civil, inclusiv cazul în care este acuzat împreună cu directorii companiei sale de comportament sexual neadecvat.

Termenii generali ai acordului au fost stabiliţi în urmă cu câteva luni. Potrivit acestuia, companiile de asigurări cu care Weinstein Co. are contract vor plăti victimelor care au făcut cele mai grave acuzaţii câte 500.000 de dolari.

Acordul, care are aprobarea procurorului New York, trebuie să fie aprobat de judecătorul care se ocupă de falimentul Weinstein Co.

Avocatul uneia dintre reclamante, Kadian Noble, a spus că plata este „în mare măsură simbolică”. „Simte că a câştigat doar pentru că a vorbit despre asta şi că a deschis un proces. Pentru ea, chiar este remarcabil că a putut face ceva legat de asta şi că l-a demascat pe Harvey Weinstein”.

Acordul va rezolva procesul colectiv deschis în decembrie 2017, în care 10 persoane au susţinut că Weinstein le-a abuzat sexual. Potrivit acordului, 18,5 milioane de dolari vor fi distribuiţi acestora şi avocaţilor lor. Alte 6,2 milioane vor merge către 18 reclamanţi care au intentat proces în afara acţiunii legale comune.

Cel puţin 4 femei nu sunt incluse în acest acord şi 3 dintre ele este posibil să se împotrivească înţelegerii. Între ele se află actriţele Ashley Judd, care i-a dat în judecată pe Weinstein şi avocaţii lui pentru hărţuire şi represalii, şi Rose McGowan.

În total, suma care va fi plătită în acest acord - acuzatorilor, avocaţilor şi creditorilor - este de aproximativ 46 de milioane de dolari.

Din octombrie 2017, Weinstein a fost acuzat de hărţuire sexuală, abuz şi viol de peste 80 de femei. A fost concediat din compania pe care a cofondat-o, şi i-au fost intentate mai multe procese.

Sursa : news.ro

Alegeri parlamentare anticipate în Marea Britanie - Alegătorii britanici merg din nou la vot, pentru a treia oară în mai... Controversatul ecologist şi realizator de televiziune David Bellamy a murit la vârsta de 86 de ani...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Tatăl lui Meghan Markle a fost arestat. Ce s-a întâmplat cu Thomas Markle și de ce a ajuns pe mâna poliției
Tatăl lui Meghan Markle a fost arestat. Ce s-a întâmplat cu Thomas Markle și de ce a ajuns pe mâna poliției
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Val de atacuri cibernetice asupra băncilor din 15 țări. Milioane de dolari, furate din conturi. Ce se întâmplă cu banii clienților
Val de atacuri cibernetice asupra băncilor din 15 țări. Milioane de dolari, furate din conturi. Ce se întâmplă...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x