Antena Căutare

Consiliul talibanilor a acceptat duminică un armistiţiu temporar în Afganistan

Consiliul talibanilor din Afganistan a acceptat duminică un armistiţiu temporar, oferind o oportunitate pentru semnarea unui acord de pace cu Statele Unite, au declarat oficiali ai grupării de insurgenţi, fără să precizeze când va intra în vigoare încetarea focului, transmite CNBC.

Încetarea focului, solicitată de Washington înainte ca un acord de pace să fie semnat, ar permite Statelor Unite să îşi repatrieze trupele din Afganistan şi să pună capăt angajamentului militar care a avut loc în această ţară în ultimii 18 ani, cel mai lung din istoria Americii.

Washingtonul nu a răspuns imediat acestui anunţ.

Statele Unite vor ca acordul să includă un angajament din partea talibanilor că Afganistanul nu va fi folosit ca bază pentru grupările teroriste. Statele Unite au un număr de aproximativ 12.000 de soldaţi în Agfanistan.

Liderul talibanilor trebuie să aprobe decizia de încetare a focului, dar acest lucru este normal. Durata armistiţiului nu a fost precizată, dar s-a sugerat că va dura 10 zile. Nici momentul intrării în vigoare a armistiţiului nu a fost precizat.

Articolul continuă după reclamă

Patru membri ai echipei de negociatori a talibanilor s-au întâlnit timp de o săptămână cu consiliul de conducere, înainte de a cădea de acord asupra armistiţiului. Echipa de negociatori a revenit duminică în Qatar, unde talibanii au biroul politic şi unde trimisul special pentru pace al Statelor Unite, Zalmay Khalilzad, a purtat discuţii pentru pace cu organizaţia religioasă, din septembrie 2018.

Discuţiile au fost suspendate în septembrie, când ambele părţi au părut să fie aproape de semnarea unui acord de pace. Cu toate acestea, reizbucnirea violenţelor în Kabul a dus la uciderea unui soldat american, ceea ce l-a făcut pe preşedintele Donald Trump să declarare acordul ”mort”.

Discuţiile au fost reluate după ce Trump a făcut o vizită supriză în Afganistan, la sfârşitul lunii noiembrie, anunţând că talibanii sunt gata să discute şi să accepte reducerea violenţei.

Khalilzad a revenit la Doha la începutul lunii decembrie. Atunci, a propus o oprire temporară a ostilităţilor pentru a crea condiţiile pentru semnarea unui acord, potrivit oficialilor talibani.

Un element esenţial al acordului, pregătit de SUA şi de talibani de peste un an, este reprezentat de negocierile directe dintre afganii aflaţi de ambele laturi ale conflictului.

Aceste discuţii sunt aşteptate să aibă loc în termen de două săptămâni de la semnarea acordului de pace între SUA şi talibani, urmând să decidă cum va arăta Afganistanul după război.

Sursa : news.ro

Cel puțin 50 de morți, în urma unui val de frig ce a pus stăpânire pe Bangladesh. Meteorologii anunță temperaturi sub ze... Jean-Jacques Goldman şi Sophie Marceau, personalităţile preferate ale francezilor...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Explozie devastatoare la o fabrică din Turcia! Șase morți și mai mulți muncitori prinși sub dărâmături. Ce s-a întâmplat
Explozie devastatoare la o fabrică din Turcia! Șase morți și mai mulți muncitori prinși sub dărâmături. Ce...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Valuri uriașe, de până la 10 metri, pe coasta SUA! Imagini spectaculoase din Oregon, după furtună. Autoritățile au emis avertizări
Valuri uriașe, de până la 10 metri, pe coasta SUA! Imagini spectaculoase din Oregon, după furtună....
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x