Antena Căutare

Accident devastator! Șapte persoane, între care cinci copiii au murit, iar alte opt persoane au fost rănite, după ce două camioane au luat foc pe o autostradă

Sfârşit tragic pentru mai mulţi copii care se îndreptau către Disney World, în Statele Unite. Duba în care micuţii se aflau a fost implicată într-un accident violent cu două tiruri şi un alt automobil pe o autostradă din Florida.

Sfârşit tragic pentru mai mulţi copii care se îndreptau către Disney World, în Statele Unite. Duba în care micuţii se aflau a fost implicată într-un accident violent cu două tiruri şi un alt automobil pe o autostradă din Florida.

În urma carambolului, cei doi şoferi de camion, dar şi cinci copii cu vârste între 9 şi 14 ani şi-au pierdut viaţa. Alţi opt oameni, printre care patru minori, au fost internaţi la spitalele din apropiere.

Maşina aparţinea unei biserici şi transporta cel puţin 12 copii. Pompierii s-au luptat zeci de minute să stingă focul puternic care a urmat accidentului. Iar traficul a fost închis pe una dintre benzi timp de aproape jumătate de zi.

Mare atenție! Un nou film face sute de victime în rândul adolescenților și al adulților. Oamenii ies pe stradă legaţi la... Schimb de focuri într-o sală de bowling, în apropiere de Los Angeles! Trei persoane au murit pe loc, iar alte patru au f...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Lia - Soția soțului meu | Sezonul 4, episodul 6, 19 septembrie 2024. Alice îl ucide pe Laur și îi cere ajutorul lui Răzvan: „Ce ai făcut?!”
Lia - Soția soțului meu | Sezonul 4, episodul 6, 19 septembrie 2024. Alice îl ucide pe Laur și îi cere ajutorul lui Răzvan: „Ce ai făcut?!” Joi, 19.09.2024, 23:04
Premierele toamnei în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x