Antena Căutare

Finlanda, aproape de intrarea în NATO. Ce au anunțat președintele și premierul statului: „Trebuie să aplicăm fără întârziere”

Preşedintele Finlandei Sauli Niinisto şi premierul Sanna Marin au anunțat că „Finlanda trebuie să solicite fără întârziere aderarea la NATO”. Statul împarte o graniță de 1.300 kilometri cu Rusia.

Preşedintele Finlandei Sauli Niinisto şi premierul Sanna Marin Galerie
Finlanda va adera la NATO au anunțat preşedintele Sauli Niinisto şi premierul Sanna Marin | Profimedia

Sprijinul public pentru aderarea la NATO a crescut de la aproximativ 30% la aproape 80%, de la invazia Ucrainei de către Rusia. Președintele și premierul statului nordic și-au anunțat susținerea pentru aderarea Finlandei la Alianța Nord Atlantică, potrivit news.ro.

„În această primăvară, a avut loc o discuţie importantă cu privire la posibila aderare a Finlandei la NATO”, au declarat preşedintele Finlandei, Sauli Niinisto, şi premierul Sanna Marin.

Citește și: Cât de mulți bani investește Rusia într-o singură zi în invazia din Ucraina. Ce include suma totală

Preşedintele Finlandei Sauli Niinisto şi premierul Sanna Marin au anunțat că Finlanda va adera la NATO: „Trebuie să aplicăm fără întârziere”

”A fost nevoie de timp pentru a lăsa Parlamentul şi întreaga societate să îşi stabilească poziţiile cu privire la acest subiect. A fost nevoie de timp pentru a stabili contacte internaţionale strânse cu NATO şi ţările sale membre, precum şi cu Suedia. Am dorit să acordăm discuţiei intervalul de timp necesar. Aderarea la NATO ar consolida securitatea Finlandei. Ca membră a NATO, Finlanda ar întări întreaga alianţă de apărare”, au spus cei doi oficiali.

Președintele și premierul Finlandei au dat undă verde la aderarea Finlandei la NATO

„Finlanda trebuie să solicite fără întârziere aderarea la NATO”, au anunțat preşedintele Finlandei Sauli Niinisto şi premierul Sanna Marin.

Citește și: Zelenski, noi detalii despre situația din Ucraina: „Rusia nu e trasă la răspundere pentru crimele de război, fiind stat nuclear”

Ce reacție a transmis Kremlinul, după ce președintele și prmeierul Finlandei au anunțat că statul va adera la NATO

Vestea că președintele și premierul Finalndei fac pași către aderarea statului la NATO a stârnit o recație din partea Kremlinului. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a transmis că aderarea Finlandei la NATO reprezintă o amenințare pentru Rusia.

Dmitri Peskov a descris anunțul oficialilor Finlandei ca fiind încă un pas către alăturarea statului nordic la măsurile „neprietenoase” luate de Uniunea Europeană faţă de Rusia, „o decizie plină de regret şi un motiv pentru un răspuns similar din partea Moscovei”.

Reprezentantul Kremlinului a avertizat Finlanda că ar trebui să se aștepte la un răspuns similar din partea Moscovei. Totodată, Dmitri Peskov a precizat că Moscova nu consideră extinderea NATO o soluție pentru evitarea unei ciocniri a Alinaței cu Rusia.

Aplicarea la aderarea NATO a Finlandei vine în contextul războiului din Ucraina.

Războiul dintre Rusia și Ucraina a început în zorii zilei de 24 februarie, iar imagini tulburătoare au fost surprinse încă din primele ore ale războiului.

Citește și: Imagini mișcătoare la granița Ucrainei. Și-a lăsat copiii adulți în urmă, dar a salvat de război alți prunci, pe care nu îi știa

Occidentul a intensificat în ultimele zile furnizarea de arme către Ucraina, pentru a ajuta țara să se apere împotriva invaziei Rusiei, iar răspunsul Kremlinului nu a întârziat să apară.

Kremlinul a acuzat pe 28 februarie Uniunea Europeană de comportament ostil faţă de Rusia, şi a specificat că furnizarea de arme către Ucraina a fost „periculoasă şi destabilizatoare”.

Ce a transmis Jill Biden, despre vizita în România. „Cum spunea o mamă româncă: inimile noastre nu au graniţe"...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x