Antena Căutare

Incendiu într-o uzină Seveso la Rouen; locuitorii a 12 comune, îndemnaţi să rămână acasă

Locuitorii a 12 comune, inclusiv Rouen, sunt îndemnaţi să rămână acasă, din cauza unui incendiu aflat în curs într-o uzină Lubrizol - clasată Seveso de nivel înalt -, care nu s-a soldat cu victime, a anunţat prefectul din Normandie, relatează AFP.

Locuitorii a 12 comune, inclusiv Rouen, sunt îndemnaţi să rămână acasă, din cauza unui incendiu aflat în curs într-o uzină Lubrizol - clasată Seveso de nivel înalt -, care nu s-a soldat cu victime, a anunţat prefectul din Normandie, relatează AFP.

Instituţiile şcolare urmează să rămână închise, iar o ”spectaculoasă coloană de fum domină întreaga aglomeraţie”, a adăugat Pierre-André Durand, care a evocat mai întâi 11 comune, după care a fost adăugată a douăsprezecea.

Salvatorii au fost alertaţi către ora locală 2.40 (3.40, ora României), potrivit prefectului.

Această coloană de fum ”negru”, legat de prezenţa unor ”hidrocarburi”, este ”neapărat anxiogenă”, însă ”primele analize nu au scos la iveală o toxicitate acută în principalele molecule, pe care le urmărim, ceea ce este mai liniştitor”, a adăugat el într-o conferinţă de presă audio.

Articolul continuă după reclamă

Ce que l'on sait de l'incendie dans une usine classée Seveso à Rouen

— BFMTV (@BFMTV)

”Nu avem vreun element care să ne permită săne gândim că există un risc legat de fum”, a declarat la RTL ministrul de Interne Christophe Castaner.

VIDÉO : les bruits impressionnants des explosions alors qu’un incendie est en cours dans l’usine Seveso Lubrizol à Rouen. Pas de victimes mais un énorme panache de fumée noire

— France Bleu Normandie (Seine-Maritime, Eure) (@fbleuhnormandie)

Un perimetru de 500 de metri pătraţi în jurul instalaţiei a fost evacuat, a continuat prefectul, fără să poată să precizeze câte persoane au fost vizate de aceastămăsură.

”Incendiul nu este controlat. Dispozitivul se consolidează, 200 de oameni şi peste 60 de vehicule sunt mobilizate. Aştept întăriri naţionale”, a precuzat, către oral locală 7.30 (8.30, ora României) un reprezentant al pompierilor.

Locuitori au auzit zgomote de explozie în noaptea de miercuri spre joi, însă era vorba despre butoaie de ulei care au explodat, potrivit prefecturii.

Planul special de intervenţie a fost declanşat.

Uzina Lubrizol produce în principal aditivi pentruulei, potrivit prefectului.

Potrivit unui corespondent aflat la faţa locului, se simţea un miros acru.

Sursa : news.ro

Cel puţin un mort şi un dispărut în estul Indoneziei, în urma unui cutremur de magnitudinea 6,5... Statele Unite au restituit Egiptului un sarcofag furat care a fost expus la Metropolitan Museum din New York...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
O insulă din Grecia oferă 5.000 de euro pe an celor care aleg să locuiască acolo. Singura condiție care trebuie îndeplinită
O insulă din Grecia oferă 5.000 de euro pe an celor care aleg să locuiască acolo. Singura condiție care trebuie...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ploaie torențială la Mecca. Imagini spectaculoase din jurul Kaabei. Cât de neobișnuit este fenomenul în această perioadă
Ploaie torențială la Mecca. Imagini spectaculoase din jurul Kaabei. Cât de neobișnuit este fenomenul în această...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x