În ultimele luni, pământul pare să nu-şi mai găsească liniştea. Chiar în această dimineaţă, un cutremur puternic, cu magnitudinea de 6,4 grade s-a produs în Noua Zeelandă.
Potrivit BBC, seismul a avut loc puţin timp înainte de ora locală 07.00 (luni, 20.00 ora României), la aproximativ 100 de kilometri vest de oraşul Christchurch, iar epicentrul a fost localizat la o adâncime de cinci kilometri.
Potrivit serviciului neozeelandez de monitorizare a dezastrelor, seismul a fost urmat de 30 de replici, care au avut magnitudinea de 4,2 grade.
Deocamdată nu au fost anunţate victime sau pagube materiale, însă specialiştii avertizează că este posibil ca acestea să apară ulterior. De asemenea, există avertizarea producerii altor replici.