Antena Căutare

Noi cazuri de coronavirus în New York şi Los Angeles; Congresul dezbate alocarea a 8,3 miliarde de dolari pentru combaterea epidemiei

Noi cazuri de coronavirus au fost raportate miercuri în două dintre cele mai populate oraşe din Statele Unite, patru în apropiere de New York şi şase în Los Angeles, în timp ce Congresul urma să aloce 8,3 miliarde de dolari pentru combaterea epidemiei, în urma unui acord bipartizan, transmite Reuters.

Trei membri ai unei familii şi un vecin al unui bărbat infectat din New York au fost testaţi pozitiv la coronavirus, numărul total de cazuri din statul New York ajungând la şase. Aproximativ 1.000 de persoane din ţinutul Westchester, aflat în nordul oraşului, sunt în carantină voluntară, din cauza posibilei expuneri la virus, a declarat guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo.

Pe coasta de vest, oficialii oraşului Los Angeles au anunţat şase noi cazuri confirmate în ţinutul Los Angeles, între care trei persoane care au călătorit în nordul Italiei, una dintre ţările cele mai afectate de epidemia globală provocată de COVID-19. Dintre cele şase persoane, numai una a fost spitalizată, restul fiind în recuperare la domiciliu.

La Washington, parlamentarii americani au ajuns la un acord bipertizan pentru alocarea de urgenţă a 8,3 miliarde de dolari pentru eforturile de controlare a virusului. Proiectul urma să fie depus miercuri în Camera Reprezentanţilor.

După adoptarea în Cameră, proiectul urmează să fie adoptat rapid în Senat, astfel încât să fie promulgat de preşedintele Donald Trump.

Articolul continuă după reclamă

Peste 3 miliarde de dolari vor fi dedicate cercetării şi dezvoltării de vaccinuri pentru coronavirus, kiturilor de testare şi terapeuticii. Pentru a contribui la limitarea extinderii viruslui în afara Statelor Unite, 1,25 de miliarde de dolari vor fi dedicate eforturilor internaţionale, a spus un consilier din Congres.

Administraţia lucrează la o reglementare care să permită laboratoarelor să dezvolte propriile teste pentru coronavirus, fără să fie nevoie să solicite mai întâi acordul autorităţilor de reglementare, a declarat secretarul pentru Sănătate, Alex Azar.

Potrivit celor mai recente date ale Centrului pentru Prevenirea şi Comtrolul Bolilor, în SUA există 129 de cazuri confirmate, în creştere de la 108.

Sursa : news.ro

Fostul secretar general al ONU Javier Perez de Cuellar a murit la vârsta de 100 de ani... Un preot a fost acuzat de trafic cu arme. A vândut un lansator de grenade și dinamită. "S-a întors cu trofee"...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Momente dramatice în China! O fetiță a rămas suspendată la etajul 12. Gestul disperat al vecinilor care i-au salvat viața | VIDEO
Momente dramatice în China! O fetiță a rămas suspendată la etajul 12. Gestul disperat al vecinilor care i-au...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce au izbucnit protestele violente din Paris și cum s-a ajuns la haos. Totul a început cu nemulțumirile unor elevi
De ce au izbucnit protestele violente din Paris și cum s-a ajuns la haos. Totul a început cu nemulțumirile unor elevi
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Alina Pușcău s-a întors la ședintele de chimioterapie. De ce este nevoită să le continue, deși s-a vindecat
Alina Pușcău s-a întors la ședintele de chimioterapie. De ce este nevoită să le continue, deși s-a vindecat Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„Nu aveți idee ce periculos sunt!” Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și-a anunțat atacul pe Story, din baia școlii
„Nu aveți idee ce periculos sunt!” Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și-a anunțat atacul... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan a anunțat când va elibera vila de protocol din Cartierul Primăverii! Pleacă în plin val de demisii!
Ilie Bolojan a anunțat când va elibera vila de protocol din Cartierul Primăverii! Pleacă în plin val de demisii! BZI
Cum va fi salvată centrala de la Cernavodă de secetă: autoritățile au aprobat planul pentru apa de răcire a 4 reactoare. Ce se schimbă pe Dunăre
Cum va fi salvată centrala de la Cernavodă de secetă: autoritățile au aprobat planul pentru apa de răcire a 4... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Boala care umple spitalele din Capitală. Copiii ajung pe capete la Urgențe
Boala care umple spitalele din Capitală. Copiii ajung pe capete la Urgențe Observator
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x