Antena Căutare

Papa Francisc, operat de urgență, în decursul zilei de astăzi. Ce spune Vaticanul despre starea lui de sănătate

Papa Francisc va fi supus unei noi intervenții chirurgicale, mercuri, 7 iunie, după ce a acuzat dureri la nivelul abdomenului. Anunțul făcut de Sfântul Scaun.

Papa Francisc va fi supus unei noi intervenții chirurgicale, mercuri, 7 iunie, după ce a acuzat dureri la nivelul abdomenului. | Profimedia

Papa Francisc va fi operat la abdomen, în această după-amiază, după ce în ultimele zile a acuzat dureri de stomac, a dezvăluit Vaticanul într-un comunicat de presă, potrivit dailymail.co.uk. Suveranul Pontif, în vârstă de 86 de ani, va fi operat la peretele abdominal, sub anestezie generală, se mai arată în informarea oficială.

Care este starea de sănătate a Papei Francisc, după ce s-a simțit rău mai multe zile

Potrivit sursei menționate anterior, echipa medicală a Papei a decis că operația este necesară pentru a trata o problemă „recurentă, dureroasă și agravată” la nivelul intestinului. De asemenea, acesta va mai rămâne în spital „câteva zile" pentru a se recupera.

Procedura are loc, după ce în urmă cu doi ani, i s-a îndepărtat o parte din colon, din cauza unei inflamații și îngustari a intestinului gros.

Articolul continuă după reclamă

Papa Francisc urmează să fie dus la spital după audiența săptămânală de miercuri dimineață de la Vatican, unde nu e menționat nimic despre operația ce urmează să aibă loc. Suveranul Pontif a efectuat marți un control de 40 de minute la spitalul Gemelli - unde va avea loc și intervenția - după ce a acuzat dureri de stomac.

„Operația, organizată în ultimele zile de echipa medicală care îl asistă pe Sfântul Părinte, a devenit necesară din cauza unei hernii incizionale care provoacă sindroame subocluzive recurente, dureroase și care se agravează", a precizat Matteo Bruni, directorul biroului de presă al Sfântului Scaun, într-un comunicat.

Mai mult surse au declarat pentru La Stampa că în urma intervenției chirurgicale la colon de acum doi ani, s-au format hernii, care acum riscă să blocheze intestinul.

În același timp, Vaticanul a spus că Papa va fi supus unei operații abdominale deschise, care poate ajuta medicii atât să diagnosticheze, cât și să trateze problemele.

Citește și: Moment fără precedent pentru Biserică. Papa Francisc a decis că femeile vor avea drept de decizie în Sinodul Episcopilor

Cu ce probleme de sănătate se confruntă Papa Francisc

În ultima perioadă, Papa Francisc a fost surprins doar în scaun cu rotile, în timpul aparițiilor publice. Dar se pare că si acest lucru ar avea legătură cu intervenția de astăzi.

În iulie 2021, Francis a petrecut zece zile la Gemelli pentru a-i fi eliminați cei 33 de centimetri din intestinul gros. Mai mult, în ianuarie anul acesta, pontiful a spus că diverticuloza sau umflăturile din peretele lui intestinal au revenit.

Papa Francis a ieșit de la operația din 2021 spunând că poate mânca orice vrea, dar s-a plâns că nu a răspuns bine la anestezia folosită în timpul procedurii care a durat mai mult decât se aștepta.

Această reacție explică în mare parte și refuzul său de a a fi supus unei intervenții pentru a îi fi reparate ligamentele genunchiului, care îl obligă să folosească un scaun cu rotile și un premergător de peste un an.

Francisc a fost afectat de probleme de sănătate încă din tinerețe, din cauza complicațiilor unei afecțiuni severe pe care a contractat-o la vârsta de 20 de ani. El a suferit de pleurezie - inflamația țesutului dintre plămâni și cutia toracică, la acel moment fiindu-i amenințată viață.

De asemenea, el se confruntă și cu dureri ale nervului sciatic. În luna martie a acestui an, el a ajuns din nou pe mâna medicilor cu pneumonie, după ce a avut dificultăți de respirație la audiența generală săptămânală de la Vatican.

Citește și: Imaginile cu Papa Francisc care au făcut înconjurul internetului. Suveranul apare îmbrăcat într-o geacă de lux, de ultimă „fiță”

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
De ce au izbucnit protestele violente din Paris și cum s-a ajuns la haos. Totul a început cu nemulțumirile unor elevi
De ce au izbucnit protestele violente din Paris și cum s-a ajuns la haos. Totul a început cu nemulțumirile unor elevi
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Peste 120 de cutremure puternice în doar șapte zile, în Cercul de Foc al Pacificului. Ce se întâmplă în regiune
Peste 120 de cutremure puternice în doar șapte zile, în Cercul de Foc al Pacificului. Ce se întâmplă în regiune
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Alina Pușcău s-a întors la ședintele de chimioterapie. De ce este nevoită să le continue, deși s-a vindecat
Alina Pușcău s-a întors la ședintele de chimioterapie. De ce este nevoită să le continue, deși s-a vindecat Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„Nu aveți idee ce periculos sunt!” Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și-a anunțat atacul pe Story, din baia școlii
„Nu aveți idee ce periculos sunt!” Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și-a anunțat atacul... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan a anunțat când va elibera vila de protocol din Cartierul Primăverii! Pleacă în plin val de demisii!
Ilie Bolojan a anunțat când va elibera vila de protocol din Cartierul Primăverii! Pleacă în plin val de demisii! BZI
Cum va fi salvată centrala de la Cernavodă de secetă: autoritățile au aprobat planul pentru apa de răcire a 4 reactoare. Ce se schimbă pe Dunăre
Cum va fi salvată centrala de la Cernavodă de secetă: autoritățile au aprobat planul pentru apa de răcire a 4... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Șase femei au depășit 100 de ani într-un sat cu doar 2.000 de locuitori. Ce i-a surprins pe cercetători
Șase femei au depășit 100 de ani într-un sat cu doar 2.000 de locuitori. Ce i-a surprins pe cercetători Observator
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x