Antena Căutare

Putin dă asigurări că ”totul va fi bine” în privinţa unei tinere israeliano-americane încarcerate în Rusia cu privire la ”trafic de droguri”

”Totul va fi bine”, a dat asigurări joi preşedintele rus Vladimir Putin după ce s-a întâlnit, la Ierusalim, cu mama unei tinere israeliano-americane condamnată în Rusia la şapte ani şi jumătate de închisoare cu privire la ”trafic de droguri”, relatează AFP.

Şeful statului rus, aflat în vizită în Israel cu ocazia comemorării a 75 de ani de la eliberarea lagărului nazist Auschwitz, s-a întâlnit cu omologul său israelian Reuven Rivlin şi cu premierul în exerciţiu Benjamin Netanyahu.

Putin s-a întânit, de asemenea, cu mama lui Naama Issachar, cu dublă cetăţenie israeliană şi americană, în vârstă de 26 de ani, arestată în aprilie 2019, în timpce se afla în tranzit pe un aeroport din Moscova, cu nouă grame de canabis în bagaj.

Soarta tinerei, condamnată în octombrie la şapte ani şi jumătate de închisoare, o pedeapsă confirmată în apel în decembrie, provoacă un val de simpatie în Israel, unde Netanyahu - aflat în campanie în vederea alegerilor parlamentare de la 2 martie - s-a angajat să facă tot ce poate pentru a-i obţine eliberarea.

Cererile lui Netanyahu şi mamei lui Naama, Yaffa, urmează să fie ”analizate în vederea luării unei decizii”, a declarat Putin.

Articolul continuă după reclamă

”Mama îşi face multe griji şi o ştiu, dar totul va fi bine”, a dat el asigurări.

Benjamin Netanyahu i-a mulţumit lui Vladimir Putin căşi-a făcut timp să se întâlnească cu mama tinerei.

”A fost o întâlnire emoţionantă. Vă mulţumesc pentru gestul dumneavoastră, prietenul meu preşedinte”, a declarat Netanyahu, care a spus că se aşteaptă la ”veşti bune” în acest dosar înainte de vizita preşedintelui rus la Ierusalim.

”Bazându-mă pe spusele preşedintelui (Putin), plecăm bineînţeles de la principil că ea va fi eliberată în curând”, a reacţionat la Moscova avocatul rus al lui Naama Issachar, citat de agenţia rusă de presă Interfax.

Însă, ”dat fiind că preşedintele nu a precizat în ce fel «totul va fi bine», trebuie să avem răbdare şisă aşteptăm”, a adăugat Vadim Kliuvgant.

Sursa : news.ro

Germania interzice gruparea ”Combat 18”; percheziţii în şase landuri... MAE a solicitat clarificări Ucrainei după afirmaţiile preşedintelui Zelenski referitoare la ”ocuparea” Bucovinei de Nord...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
A renunțat la venituri de peste 200.000 de dolari pe an la Microsoft. Acum trăiește din economii și dezvoltă propria afacere AI
A renunțat la venituri de peste 200.000 de dolari pe an la Microsoft. Acum trăiește din economii și dezvoltă...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Se considera prea urât pentru a fi iubit și a devenit viral pe internet. Mesajul unei femei i-a schimbat viața. Acum e soț și tată
Se considera prea urât pentru a fi iubit și a devenit viral pe internet. Mesajul unei femei i-a schimbat viața....
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Claudia Pătrășcanu, noi declarații despre fiul său, Nicolas. Băiatul a fost adus la școală de tatăl lui, dar ar fi refuzat să rămână
Claudia Pătrășcanu, noi declarații despre fiul său, Nicolas. Băiatul a fost adus la școală de tatăl lui, dar... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Un chinez de 101 ani spune că este perfect sănătos, dar dieta lui, nu. Ce mănâncă și ce bea zilnic Lu
Un chinez de 101 ani spune că este perfect sănătos, dar dieta lui, nu. Ce mănâncă și ce bea zilnic Lu Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ce variante de guvern are Luca Niculescu: Totul depinde de decizia PSD de miercuri!
Ce variante de guvern are Luca Niculescu: Totul depinde de decizia PSD de miercuri! BZI
Încăierare scriitori-regizori, pe 8 milioane €. Cât ne costă statutul de Invitat Special la Târgul de Carte de la Frankfurt
Încăierare scriitori-regizori, pe 8 milioane €. Cât ne costă statutul de Invitat Special la Târgul de Carte de... Jurnalul
Ben Affleck, pus în fața unei cereri neașteptate din partea fiului său. Ce i-a răspuns copilului când i-a cerut un Lamborghini
Ben Affleck, pus în fața unei cereri neașteptate din partea fiului său. Ce i-a răspuns copilului când i-a cerut... Kudika
Zodia ocrotită de Sfânta Parascheva. După 14 octombrie, viața ei poate lua o întorsătură neașteptată
Zodia ocrotită de Sfânta Parascheva. După 14 octombrie, viața ei poate lua o întorsătură neașteptată Redactia.ro
Vești bune pentru șoferii care uită să plătească rovinieta. Noua regulă care îi scapă de amenzi
Vești bune pentru șoferii care uită să plătească rovinieta. Noua regulă care îi scapă de amenzi Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x