Live acumObservator 06
Prime Time 20:30X Factor

„M-au dezbrăcat, mi-au zis că sunt un animal” Torturați, împușcați, aruncați în închisoare! Decembrie '89, acum, pe străzile din Belarus - VIDEO

La 800 de kilometri de frontierele României, tot în Europa, de o săptămâna, mii de oameni sunt torturați, împușcați, aruncați în închisoare. Sute de mii de oameni ies în stradă însă în fiecare zi, mai mulți că niciodată și zguduie din temelii o putere care părea eternă ca cea a lui Nicolae Ceaușescu.

„M-au dezbrăcat, mi-au zis că sunt un animal” Torturați, împușcați, aruncați în închisoare! Decembrie '89, acum, pe străzile din Belarus - VIDEO

Profimedia

Nimic nu e prea puțin pentru Alexander Lukashenko, ultimul dictator din Europa, în încercarea disperată să nu-și pierde puterea. Ştim de doi morţi, însă numărul celor dispăruţi e încă o necunoscută.

Vă avertizăm, urmează imagini şi detalii care vă pot afecta emoţional!

Manifestanţi bătuţi cu bastoane şi pumni, atât în mulţime, cât şi departe de privirile lumii. Orice încercare de dialog a fost întâmpinată cu violenţă, iar oamenii de rând au devenit ţinte pentru gaze lacrimogene şi chiar arme de foc.

Împușcat când s-a apropiat neînarmat de un grup de jandarmi

Belarus a intrat în a doua săptămână de proteste, după ce Alexander Lukashenko a obţinut cel de-al șaselea mandat de preşedinte al ţării, cu peste 80% din sufragii.

Un protestar de 34 de ani a devenit simbolul luptei cu tirania după ce a fost împuşcat când s-a apropiat neînarmat de un grup de jandarmi.

Autorităţile susţin că a fost ucis de un dispozitiv explozibil care i s-ar fi descărcat în mână. Imaginile spun o cu totul altă poveste. Prietena lui confirmă.

„Nu are nimic în mâna sa. Aici este împuşcat, se vede cum e împuşcat, se ţine de piept. Sângerează şi cade la pământ”, a spus iubita lui Alexander Taraikovsky, bărbatul ucis.

Oficial, doar doi oameni au murit în timpul protestelor. Aproape 7.000 de manifestanţi, printre care adolescenţi şi femei, au fost însă reţinuţi şi apoi torturaţi în centrele de detenţie.

„M-au bătut cu bastoane, m-au înjurat, m-au ameninţat că o să mă omoare. Mi-au dat pantalonii jos şi au ameninţat că o să mă violeze pe rând.

Mi-au spus că sunt un animal şi m-au tratat ca şi cum aş fi unul.”

Imaginile de coşmar au şocat chiar şi medicii, potrivit Observator.

Ultimele zile ale lui Nicolae Ceaușescu, retrăite în Belarus

Auto-exilat în Lituania ca urmare a ameninţărilor primite, liderul opoziţiei cere ajutor poliţiei şi armatei pentru înlăturarea preşedintelui.

Lukashenko caută ajutor şi sprijin militar de la Vladimir Putin, în condiţiile în care Occidentul îi cere organizarea de noi alegeri.

Astăzi, mii de muncitori au intrat în grevă, iar preşedintele aflat în vizită la una dintre fabrici a fost huiduit de sindicalişti. Moment pe care oamenii l-au comparat cu ultimul discurs al lui Ceauşescu.

Recomandari