Heather Duncan, în vârstă de 36 de ani, a avut parte de șocul vieții ei când a dat nas în nas în cada de baie cu ceva ce părea la prima vedere un elastic de păr negru. În realitate, obiectul misterios era un șarpe, care, între timp, s-a dovedit a fi animalul de companie dispărut al unui vecin. Incidentul s-a produs în zona Darlington, potrivit thenorthernecho.co.uk.
Descoperirea bizară a îngrozit-o pe femeie: „Am intrat în panică”
Femeia a povestit că a observat reptila în timp ce se îndrepta spre baie și, inițial, a crezut că este un accesoriu uitat în cadă.
„Am crezut că este doar un elastic negru de păr, dar apoi am văzut că avea ochi și se uita la mine. Am intrat în panică, eram îngrozită și am știut că trebuie să îl pun într-o cutie. Era foarte isteț și încerca să ridice capacul cutiei”, a declarat femeia, citată de sursa menționată mai sus.
Ulterior, ea a cerut ajutorul specialiștilor, care au spus că animalul este un șarpe regal mexican negru (Mexican black kingsnake), o specie neveninoasă, des întâlnită ca animal de companie.
La scurt timp, un vecin a recunoscut șarpele, pe nume „Voodoo”, care dispăruse încă din luna mai, potrivit thenorthernecho.co.uk.
Unul dintre cele mai îngrijorătoare momente a fost atunci când fiul ei in vârstă de trei ani a vrut să se apropie de reptilă.
„Voia să se joace cu el. Cu o zi înainte găsisem omizi în grădină și cred că a crezut că este doar o omidă foarte mare”, a mărturisit Heather Duncan.
În ultimele luni au fost semnalate mai multe cazuri de reptile exotice găsite libere în zona Darlington, inclusiv doi boa constrictori de aproape doi metri descoperiți pe un teren de golf și trei pitoni regali observați de un localnic în timpul unei plimbări, potrivit thenorthernecho.co.uk.
Experții recomandă ca, în cazul în care este găsit un șarpe, oamenii să păstreze distanța, să țină copiii și animalele de companie departe și să solicite intervenția unui centru de salvare sau a unor specialiști în reptile. Din fericire, incidentul de față s-a încheiat fără victime.