Bucureștiul sub teroare! Cum l-a căsăpit Hitler pe Gică Cioc pentru o țigancă. ”Ea avea mațele pe-afară, ei erau ciuruiți!” S-au omorât la Colonel în curte, de Revelion

 
+2 click pentru
galerie

În primul decembrie de după cel de-al Doilea Război Mondial, Sandu Moise, zis ”Hitler”, unul dintre cei mai feroci interlopi ai capitalei, leagă dragoste de o țigancă din Ferentari. Aceasta este iubita unui alt faimos gangster celebru,  Gică Cioc, alias ”Balaurul”. Bandele rivale au început să se omoare între ele, iar Bucureștiul se umpluse de cadavre. Finalmente, ”Hitler” și ”Balaurul” s-au omorât, reciproc, în noaptea de Revelion, în cârciuma ”La Colonelul”, de pe Calea Călărașilor. În focuri a pierit și țiganca...

Gică Cioc, zis ”Balaurul”, își făcuse mâna chiar în cel de-al Doilea Război Mondial, în București. Plecase din Ferentari, adunase faimă mare. Învățase ”meserie” de la Nicolae Purcică, zis ”Nae Chiorul”, un bandit înfiorător. Imediat după terminarea conflagrației, când lumea se trezea la viață, pe străzile orașului au început a apărea cadavre. Cadavre de bărbați tineri, împușcați. La locul faptelor s-au găsit gloanțe de proveniență rusească, crezându-se, la început, că asasini sunt sovieticii din armata eliberatoare.

Pe fir a intrat faimosul comisar Alimănescu, spaima răufăcătorilor. Pentru că morții erau bandiți recidiviști, a înțeles că nu sovieticii sunt de vină, că era o răfuială între clanurile din Ferentari. Dar se mersese foarte departe, 15 cadavre însemna mult. În vara lui 1945, șefii îi cer lui Alimănescu să rezolve problema. Gică Cioc iubea o țigancă. Sandu Moise, zis ”Hitler”, pentru că se purta cu mustață ca acea a dictatorului fascist, alt șef al lumii interlope, i-o furase. Așa că ”Balaurul” a pus să fie omorâți toți oamenii de încredere ai lui. ”Hitler” n-a stat degeaba, a ripostat, așa că sângele era peste tot. Alimănescu a aflat, știa că de Revelion Sandu va petrece alături de amantă la cârciuma ”La Colonelul”, din Calea Călărașilor. A chemat întăriri, s-a stabilit să se atace după miezul nopții, când bandiții sunt chercheliți. Nu avea de unde ști că și Cioc plănuise, tot atunci, răzbunarea.

Gică Cioc, banditul care a terorizat Bucureștii vreme de patru ani

Măcelul de Anul Nou!

Când, pe la 1 noaptea, ai lui Alimănescu au ajuns la ”Colonel” și au intrat, peisajul era dezolant: nimeni nu mai sufla. Într-un colț, ”Hitler”, căzut cu capul pe masă, cu creierii împrăștiați peste tot. ”Balaurul” avea un plumb în ochi și altul în gură. Țiganca, prinsă în schimbul de focuri, mărul discordiei, cu mațele ieșite pe afară. Cei mai de temuți criminali ai Bucureștiului postbelic se rezolvaseră între ei. De acum era liniște.

Ba nu! Nae Chiorul, ”Profesorul”, ajunge liber în 1947, terorizând, încă doi ani, Bucureștiul. Pentru că în Ferentari nu mai era loc, călcai, efectiv, pe criminali, s-a refugiat în Transilvania, la Oradea, unde a început să semene teroare. Alimănescu nu s-a lăsat. S-a dus după el. Și-a dat seama că Nae omora călătorii din tren. Așa că a pus la cale un flagrant. Oamenii comisarului l-au ucis chiar într-o garnitură.

După 1948, Alimănescu este arestat pentru fraudă în gestiunea banilor folosiți pentru recrutarea informatorilor și închis la Canal, ca infractor de drept comun. Din 1952 sunt puține date despre el. Dar asta face subiectul unei alte povești...

Surse: Adevărul, descoperă.ro

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe 

România la CENTENAR. 100 DE ANI de la MAREA UNIRE