Antena Căutare

Ce înseamnă când visezi bani. Toate semnificațiile acestui simbol care apare în vise

Dacă ți s-a întâmplat vreodată să visezi bani și te-ai gândit la semnificația visului, atunci este momentul să afli ce ți se transmite, de fapt, de la nivelul subconștientului.

Ce înseamnă când visezi bani. Toate semnificațiile acestui simbol care apare în vise | Profimedia

Atunci când visezi ca ai găsit bani, ţi se preveşteste o naştere în familie. Pe de alta parte, visele în care găseşti mulţi bani pot semnifica o energie pozitivă debordantă de care dispui pentru a-ţi indeplini dorinţele. În cele din urmă, oricum ar fi, semnificatia banilor în vis este pozitivă.

Atunci când visezi că ai ai câştigat o sumă mare de bani, ia aminte la modul în care s-a întamplat acest lucru, dar şi la persoana care ţi-a înmânat câştigul. Daca e vorba despre cineva drag ţie, acest lucru se poate traduce printr-un câştig mai mult emoţional. Pe de altă parte, însă, dacă vezi o persoana străină, poate fi vorba despre multă preţuire, faimă.

Atunci când visezi banii pe care i-ai pierdut, acesta nu e un semn prea bun, prevestind un scandal în familie sau proiecte demarcate, dar eşuate.

Semnificaţiile visului în care apar bani de aur:

Articolul continuă după reclamă
  • Dorinţa de a strânge avere
  • Economisire
  • Agonisirea unui capital substanţial
  • Tendinţa de a ţine de bani, de a nu-i cheltui pe orice
  • Pui un preţ mare pe familie, prieten şi partenerul de viaţă
  • Valorificarea persoanelor dragi din viaţa ta

Atunci când visezi că numeri bani, poate însemna că planurile tale au mari şanse să se concretizeze.

Atunci când visezi că ţi se fura bani, înseamnă că un apropiat din preajma ta îţi ia din energia pozitivă, fără să îţi dai seama.

Atunci când visezi ca ai furat bani, esti avertizat asupra unui pericol, si trebuie sa fii mai precaut. Pe de alta parte, iti poate arata ca lipseste dragostea din viata ta.

Atunci când visezi că dăruieşti cuiva o sumă importantă de bani, însemnă că tu eşti mereu cel care dăruieşte multă afecţiune către o altă persoanăm, fără a cer nimic în schimb.

Femeia de 47 de ani care îmbătrânește în sens invers. Cum arăta la 31 de ani și ce face ca să se mențină veșnic tânără... Ce spun sprâncele tale despre tine și personalitatea ta...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Un cuplu și-a cumpărat propria insulă și și-a construit singur casa. Cum trăiesc acum, fără apă și curent de la rețea
Un cuplu și-a cumpărat propria insulă și și-a construit singur casa. Cum trăiesc acum, fără apă și curent...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Și-a transformat curtea într-o grădină pentru a-și hrăni familia, apoi au început să vină amenzile. Motivul autorităților
Și-a transformat curtea într-o grădină pentru a-și hrăni familia, apoi au început să vină amenzile. Motivul...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x