Oare am mai fi avut ore de caligrafie la şcoală dacă stiloul nu ar fi fost niciodată inventat? Am mai fi putut opri îmbătrânirea tenului sau am fi reuşit să călătorim într-un timp relativ scurt către alte ţări şi continente? Acestea sunt câteva întrebări la care nimeni nu trebuie să găsească un răspuns, pentru că noi, românii, am dat lumii invenţii fără de care nu ne-am mai putea imagina prezentul.
Dar, totuşi, dacă ar fi să facem un exerciţiu de imaginaţie, cam aşa ar fi fost lumea dacă ţara noastră nu ar fi existat.
Zborul cu avionul, aşa cum îl ştim azi, ar fi rămas un vis frumos
Fără Henri Coandă, născut pe 7 iunie 1886, nici Boeing sau Airbus n-ar mai fi avut profituri uriaşe, iar zborurile dintre ţările lumii nu ar mai fi durat cât drumul cu maşina, la o oră de vârf, de la intrarea până în centrul unei metropole. În 1910, după ce a absolvit ca şef de promoţie Şcoala Superioară de Aeronautică şi Construcţii de la Paris, romanul a construit primul avion cu reacţie, pe care l-a numit Coandă-1910. La invenţia geniului român a contribuit şi la fel de celebrul Gustave Eiffel, care l-a ajutat pe Henri Coandă să obţină aprobările necesare construirii avionului cu propulsie reactivă.
Tinereţea n-ar mai fi fost fără bătrâneţe
Vedete şi oameni politici din toată lumea au obţinut o imagine care i-a transformat în idoli şi au sfidat bătrâneţea datorită Anei Aslan. Brăileanca s-a născut pe 1 ianuarie 1897 şi a fost o luptătoare şi o deschizătoare de drumuri încă de mică. La 16 ani, îşi dorea să devină pilot şi a reuşit să zboare cu un avion Bristol-Coanda, proiectat de inginerul roman la uzinele din Marea Britanie. În cele din urmă, pasiunea pentru medicină şi-a spus cuvântul şi a intrat în greva foamei pentru ca mama ei să o lase să urmeze o facultate de profil. A devenit specialistă în gerontologie şi a inventat produsul-minune Aslavital, folosit de personalităţi precum Charles de Gaulle, J.F. Kennedy, Indira Gandhi, Marlene Dietrich, Charlie Chaplin sau Salvador Dali.
Americanii nu s-ar mai fi bucurat de home run-uri şi nu ar mai fi făcut milioane de dolari din baseball
Sportul tradiţional al americanilor a fost, de fapt, inventat tot de romani. Oina, sportul predecesor baseball-ului, a fost atestată documentar, pentru prima dată, în 1596, în lucrarea Sistemul Universal al Lumii. Prin acest volum, cosmograful italian Gian Lorenzo de Anania descria Valahia superioară. În timp ce americanii obişnuiesc să invite vedete să deschidă meciurile de baseball, pe plaiurile mioritice, personalităţi precum Nicolae Iorga, I.L. Caragiale, Ion Creanga, Mihail Sadoveanu sau Marin Preda au jucat bătrânul sport românesc.
Am fi scris în continuare cu peniţă şi creion
Petrache Poenaru a dat lumii o invenţie istorică încă din studenţie. Romanul a realizat primul stilou cu pompiţă, invenţie pe care a denumit-o „Condeiul portăreţ fără sfârşit, alimentându-se însuşi cu cerneală”. Guvernul francez, însă, i-a luat-o înainte şi a patentat invenţia în 1827. Poenaru a mai înregistrat o premieră şi a fost primul roman care a mers cu trenul. În 1831, romanul a mers pe prima rută de cale ferată din lume, care făcea legătura între Liverpool şi Manchester. Inventatorul spunea, la acea vreme: „Am făcut această călătorie cu un nou mijloc de transport, care este una din minunile industriei secolului... douăzeci de trăsuri legate unele cu altele, încărcate cu 240 de persoane sunt trase deodată de o singură maşină cu aburi”.
Suferinţa diabeticilor s-ar fi prelungit
Nicolae Constantin Paulescu s-a născut pe 6 noiembrie 1869, la Bucureşti. A studiat la Paris şi a devenit părintele unei descoperiri care a schimbat viaţa a milioane de bolnavi. Romanul s-a concentrat pe studiul pancreasului şi aşa a descoperit hormonul antidiabetic eliberat de acest organ. Numit mai târziu insulina, hormonul le-a adus premiul Nobel canadienilor Grant Banting şi Herbert Best. La aproximativ 10 luni după descoperirea lui Paulescu, cei doi cercetători au anunţat că au identificat insulina şi ar fi negat rezultatele romanului din cauza unei traduceri incorecte a rezultatelor studiului sau.
Cibernetica ar fi rămas un mister
Ştefan Odobleja a fost filozof, medic militar, scriitor şi, mai presus de toate, precursorul mondial al ciberneticii generalizate. Aceasta se ocupa de modul în care un sistem, fie el digital, mecanic său biologic, prelucrează informaţiile şi reacţionează la acestea. Odobleja a numit-o psihologie consonantista. Realizările romanului nu au fost remarcate în timpul vieţii şi a fost ales post-mortem membru al Academiei Romane. Ca o recunoaştere a meritelor sale în domeniul ciberneticii, în Elveţia a fost înfiinţată Academia de Cibernetică.
