Antena Căutare

Da, știm că nu crezi. Acum 56 de ani avea loc un MEGATSUNAMI cu valuri de 518 metri!!!

9 iulie 1958 a rămas o dată memorabilă pentru geologii din întreaga lume! Acum fix 56 de ani, în Lituya Bay, Alaska, a avut loc cel mai mare tsunami înregistrat vreodată, cu o înălţime de 518 metri! Greu de crezut, dar au existat supraviețuitori!

9 iulie 1958 a rămas o dată memorabilă pentru geologii din întreaga lume! Acum fix 56 de ani, în Lituya Bay, Alaska, a avut loc cel mai mare tsunami înregistrat vreodată, cu o înălţime de 518 metri! Greu de crezut, dar au existat supraviețuitori!

Valul imens a fost generat de un cutermur, de 7,7 grade pe scara Richter, ce a zguduit pământul pe o arie de 1.609 kilometri.

În acea seară, în golful din Alaska, se aflau ancorate trei vase mici, de pescuit. Intrarea în golf este ea însăşi o zonă periculoasă, fiind recomandat să nu stai prea mult, pentru că perioada în care apa este "stătătoare" nu durează mai mult de 10-20 de minute, conform regulamentelor piloţilor coastei Statelor Unite.

Conform spuselor unui supravieţuitor, Howard Ulrich, ziua respectivă era una frumoasă şi apa - calmă. Acesta, împreună cu fiul său de opt ani, au decis să ancoreze în partea opusă golfului.

Cutremur de două minute!

În jurul coastei, oamenii au observat comportamente ciudate ale păsărilor şi ale animalelor de pe lângă mal. Pescăruşii zburau în toate direcţiile, haotic.

În jurul orei 22
:16 a avut loc cutremurul, la 72 de kilometri de Lytuia. Atunci, pământul s-a deplasat cu 6.40 metri pe orizontală şi un metru pe verticală. Deşi majoritatea seismelor durează câteva secunde, cel de atunci a durat mai mult de doua minute!!!

Cele trei echipaje au fost trezite de un zgomot asurzitor. Ulrich a reuşit să îi pună vesta de salvare fiului său şi imediat a dat drumul cât a putut de mult lanţului de la ancoră, în speranţa că vasul va putea sui pe valul imens care se îndrepta către ei. În clipa în care barca urca perpendicular pe val, Ulrich a declarat că nu se gândea decît cum să-i lase un ultim mesaj soţiei. În acel moment, pescarul a luat staţia de comunicare şi a spus
: “S.O.S. Sunt vasul Edrie din golful Lituya. Iadul s-a dezlănţuit aici. Cred că până aici ne-a fost. Adio”

Dar norocul a fost de partea lui Ulrich, odată ce barca a ajuns în vârful valului a reuşit să deţină din nou controlul asupra vasului. Câteva secunde mai târziu, nenorocirea a trecut.

Din cele trei vase,după tsunami, numai patru persoane au reuşit să supravieţuiască, printre care şi Ulrich cu băieţelul său.

Alte tsunami-uri notabile au avut loc în Asia (2004) şi în Japonia (2011). Schimbarea climatului și cutremurele sunt cauzele principale ale acetstor valuri devastatoare.

Articolul continuă după reclamă
A renunţat la meseria de bucătar din cauza fricii de fasole... Un bar plin de...sirene!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Primul preot chinez al Bisericii Ortodoxe Române a fost hirotonit. Cine e Dionisie Kenan Wang și unde va sluji
Primul preot chinez al Bisericii Ortodoxe Române a fost hirotonit. Cine e Dionisie Kenan Wang și unde va sluji
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Guvernul din Coreea de Sud trage un semnal de alarmă! Ce meserii riscă să fie afectate de inteligența artificială până în 2030
Guvernul din Coreea de Sud trage un semnal de alarmă! Ce meserii riscă să fie afectate de inteligența...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x