De ce punem mâna la gură când căscăm şi de ce bărbatul intră mereu primul în taxi?! Explicaţii incredibile din Codul Bunelor Maniere

Deşi pare incredibil, prima carte despre bune maniere a fost scrisă în jurul anului 2.400 î.Hr. de către Ptah-hotep, edilul Egiptului, iar multe dintre ele s-au păstrat până în ziua de astăzi, acestea contribuind la relaționarea în bune condiții cu ceilalți

Deşi pare incredibil, prima carte despre bune maniere a fost scrisă în jurul anului 2.400 î.Hr. de către Ptah-hotep, edilul Egiptului, iar multe dintre ele s-au păstrat până în ziua de astăzi, acestea contribuind la relaționarea în bune condiții cu ceilalți

Practic, Codul bunelor maniere își are rădăcinile în Antichitate, odată cu dezvoltarea artei oratorice și a teatrului, punându-se accentul pe gesturi. În Evul Mediu percepția, însă, s-a schimbat, considerându-se că acestea puteau exprima ceea ce se află în interiorul unei persoane, caracterul acesteia, slăbiciunile, punctele forte. Disciplinându-și gesturile, omul se putea cizela, putea deveni mai bun.

De ce punem mâna la gură când căscăm şi de ce bărbatul intră mereu primul în taxi?! Explicaţii incredibile din Codul Bunelor Maniere

În Franța secolelor XII-XVIII s-au pus bazele normelor de bună purtare cunoscute și în ziua de astăzi. Grădinarul-șef al regelui Ludovic al XIV-lea a cerut Majestății Sale să facă un act ce stipula respectarea a unor reguli de purtare, deoarece, neatenți fiind, nobilii călcau peluzele proaspăt însămânțate ale Parcului de la Versailles, deși grădinarul îi atenționase prin diverse inscripții că acest lucru este interzis.

Astfel, bunele maniere erau împărtășite membrilor curții sale cu ajutorul unor cărți mici pentru ca toți oamenii să aibă un comportament civilizat și unitar în prezența Majestății Sale. Acea bucată de hârtie pe care erau notate bunele maniere purta numele de „etichetă”, conform Historia.ro.

De ce punem mâna la gură când căscăm şi de ce bărbatul intră mereu primul în taxi?! Explicaţii incredibile din Codul Bunelor Maniere

De ce trebuie să spunem „noroc” sau „sănătate” unei persoane care strănută? Faptul că îi urezi „sănătate” cuiva care dă semne de guturai este considerat un gest de bunătate și solidaritate. În trecut, oamenii considerau că îți poți pierde sufletul sau bătăile inimii ți s-ar putea opri în urma unui strănut. În acest caz, „Fii binecuvântat” era o considerată o urare cu puteri oarecum vindecătoare, fiind menită să prevină aceste nenorociri, mai ales că pe atunci oamenii mureau din simple răceli sau gripe din cauză că medicină nu era prea dezvoltată.

De ce trebuie să ne acoperim gura cu mâna atunci când căscăm? Deși în zilele noastre această regulă are o cu totul altă explicație, în trecut, oamenii considerau că în cazul strănutului sau al căscatului sufletul putea fi eliberat din corpul uman sau necuratul ar putea pătrunde în acesta. Astfel, astupându-ți gura cu mâna eviți pericolul întâmplării unor asemenea lucruri neplăcute.

De ce bărbatul trebuie să intre primul într-un taxi? Bărbatul trebuie să intre primul într-un taxi pentru că nu cumva să se trezească fără domnița lui, așa cum se întâmpla în Evul Mediu, atunci când amanții înlocuiau birjarii unor trăsuri pentru a le fura aristocraților reprezentanţele sexului frumos. Această regulă se păstrează și în ziua de astăzi pentru a-i scuti pe bărbați de evenimentele neplăcute.

Mercur iese din retrograd pe 18 octombrie 2021. Ce înseamnă și cum sunt afectate zodiile
Toată lumea a simțit că face un pas înapoi în toată această perioadă. Cu toate acestea,...
Horoscopul zilei de 18 octombrie 2021. Leii pun multă presiune pe ei. Află ce îți rezervă astrele
Horoscopul zilei de 18 octombrie 2021 spune că Leii pun multă presiune pe ei. S-au acumulat o...
Parteneri
Cele mai scumpe ținute ale Ducesei de Cambridge. Ce rochie purtată de Kate Middleton a costat sute de mii de dolari
Printre cele mai scumpe ținute ale Ducesei de Cambridge se numără rochii luxoase și paltoane elegante. Kate Middleton are mai multe case de modă la care apelează frecvent, ce au și prețuri pe măsura faimei. 
Catine.ro
Ultimele știri