Urmărește A1 pe DiscoverDacă începi să urmărești numărul mare de expresii și zicători din limba română, ai fi uimit câte folosim constant. Asta nu înseamnă însă că înțelegi sursa unor formulări precum ”a fi purtat de la Ana la Caiafa.”
În momentul în care vrei să povestești cuiva că ai fost plimbat aiurea dintr-o parte în alta pentru a rezolva o situație, de cele mai multe ori cu un deznodământ negativ, este foarte probabil să folosești formularea ”ai fost purtat de la Ana la Caiafa”. Aceeași propoziție poate face referire la amânări fără rost care, aproape de fiecare dată, s-au soluționat în defavoarea ta.
La bază, ”a fi purtat de la Ana la Caiafa” își are originile în Biblie, în contextul experiențelor lui Iisus Hristos din ultimele zile ale vieții. Din cauza acelor drumuri inutile parcurse de Iisus, cu o finalitate dramatică, românii folosesc expresia în momentul în care se lovesc de birocrația din instituțiile statului. Dintre cărțile sfinte, acea formulare o găsim în Noul Testament. Acolo se relatează că Iisus, pentru a fi judecat, a fost trimis de către Anna, mare preot iudeu, care ezita să ia o decizie, la Caiafa, alt preot-judecator (între anii 18-37 d.Hr.), ginerele lui Anna, prigonitor al apostolilor. La scurt timp după ce a ajuns la Anna, acesta, la rândul său, a refuzat să se pronunțe pe subiectul deznodământului.
”Trădat de Iuda, Isus este adus în faţa lui Ana, care nu ia nicio hotărâre cu privire la soarta lui, preferând să-l trimită în faţa lui Caiafa. Cum însă nici acesta nu poate hotărî soarta lui Isus, el alege, de comun acord cu Ana, să-l trimită pe Isus în faţa lui Pilat din Pont, procurorul Iudeii, urmând să-i revină lui sarcina de-a decide dacă Isus va fi sau nu crucificat. În ce priveşte expresia „a fi plimbat de la Ana la Caiafa” sau „a fi trimis de la Ana la Caiafa”, ea înseamnă „a tergiversa cu bună ştiinţă rezolvarea unei probleme importante”, „a purta pe cineva de colo până colo” sau „a pune pe cineva pe drumuri”. Mai trebuie spus că, la fel ca Iuda, şi Caiafa a ajuns să fie folosit şi ca substantiv comun. Dacă o iudă înseamnă un om gata să trădeze, o caiafă înseamnă un om făţarnic sau ipocrit”, explică scriitorul Radu Paraschivescu.
