Antena Căutare

Făcea parte dintr-un plan măreț. Astăzi, "Drumului Regelului" este o ruină, pe care doar cei curajoși se încumetă să meargă

Cândva făcea parte dintr-un plan măreţ! Acum însă, e doar un drum aproape impracticabil. Este - pe scurt - povestea "Drumului Regelului" care leagă judeţul Hunedoara de Arad. Drumul, care ar fi trebuit să facă legătura între Castelul Regal de la Săvârșin şi stațiunea balneară Vața de Jos, arată mai rău ca în urmă cu aproape 100 de ani.

Cândva făcea parte dintr-un plan măreţ! Acum însă, e doar un drum aproape impracticabil. Este - pe scurt - povestea "Drumului Regelului" care leagă judeţul Hunedoara de Arad. Drumul, care ar fi trebuit să facă legătura între Castelul Regal de la Săvârșin şi stațiunea balneară Vața de Jos, arată mai rău ca în urmă cu aproape 100 de ani.

Pe aproape 30 de kilometri, drumul străbate o zonă sălbatică, cu versanţi împăduriţi şi multe obiective turistice, chiar şi biserici vechi din lemn. Însă, doar cei care au maşini de teren se pot încumeta să viziteze locul. Mai puţin iarna, când vechiul drum al Regelui Mihai este închis de la mijlocul lunii noiembrie până în martie.

Familia regală obişnuia să folosească acest drum, care leagă localităţile de pe Valea Mureşului cu cele din Ţara Zarandului şi Ţara Moţilor.

Istoricul Daniel Iancu ne-a dat câteva informații despre Drumul Regelui:

„În România există mai multe căi cunoscute sub numele de Drumulul Regelui. Unul dintre acestea face legătura între localitatea balneară Vaţa de Jos din Hunedoara şi localitatea Pietriş din judeţul Arad.

El a fost construit undeva în Perioada Interbelică, la iniţiativa Regelui Mihai, după momentul în care a fost achiziţionat Castelul de la Săvârşin.”

La construirea Drumului Regelui s-a ţinut cont de soluţiile tehnice ale unor ingineri italieni. S-a folosit la pavare piatră rotundă de râu, care se mai vede şi azi din loc în loc.

Ultima speranţă a localnicilor pentru reabilitarea şi modernizarea acestui drum sunt autorităţile din Hunedoara şi Arad. Cei din Hunedoara spun însă că mai au două experienţe similare în care ei au reparat drumuri cu fonduri europene, care însă nu au fost continuate de cei din judeţele învecinate. Totuşi, nu exclud varianta unei colaborări în vederea refacerii drumului.

Îți plac senzațiile tari? Cum arată expresorul în formă de motor Porsche!... Un adolescent chinez în vârstă de 13 ani sparge toate recordurile! El a avut nevoie doar de 96 de secunde pentru a rezol...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Implantul cerebral care redă vocea pacienților paralizați în timp real. Cum funcționează
Implantul cerebral care redă vocea pacienților paralizați în timp real. Cum funcționează
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Plantele otrăvitoare care pot crea medicamentul viitorului. Secretul descoperit de experți
Plantele otrăvitoare care pot crea medicamentul viitorului. Secretul descoperit de experți
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun totul
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun... AntenaSport
Cine este copilul care a cântat împreună cu Nick Cave pe scenă la Summer Well 2026. Matei are doar 10 ani și nu este deloc străin de lumea artistică
Cine este copilul care a cântat împreună cu Nick Cave pe scenă la Summer Well 2026. Matei are doar 10 ani și nu... Elle
Natalia Mateuț a petrecut alături de Leonardo diCaprio! Unde s-au întâlnit cei doi
Natalia Mateuț a petrecut alături de Leonardo diCaprio! Unde s-au întâlnit cei doi Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Pasagerii stau la cozi câte 120 de minute în Frankfurt sau Amsterdam. Timpii de așteptare în aeroporturi s-au dublat din cauza EES
Pasagerii stau la cozi câte 120 de minute în Frankfurt sau Amsterdam. Timpii de așteptare în aeroporturi s-au... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Escrocheriile telefonice și online sunt bazate pe studii științifice: frica „îngheață creierul”. Cum acționează hoții care te anunță că tocmai ți-ai făcut un credit despre care nu știi nimic
Escrocheriile telefonice și online sunt bazate pe studii științifice: frica „îngheață creierul”. Cum... Jurnalul
Imagini controversate cu Philipp Plein și Andreea Sasu. Gesturile designerului au stârnit reacții dure în mediul online
Imagini controversate cu Philipp Plein și Andreea Sasu. Gesturile designerului au stârnit reacții dure în mediul... Kudika
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă Redactia.ro
Vreme extremă în România: De la cod portocaliu de caniculă, la coduri galbene de vânt și ploi torențiale
Vreme extremă în România: De la cod portocaliu de caniculă, la coduri galbene de vânt și ploi torențiale Observator
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x