Prima poză în care autorul și personajul principal sunt unul și același a fost ”trasă” în 1839. Robert Cornelius, începător în ale fotografiei, a încurcat lentilele și a bifat ”strămoșul” selfie-ului din 2016. Eh, dar stați un pic, căci moda asta cu pozele pe care ni le facem sigur n-a început cu apariția Facebook-ului sau a Instagramului. Istoria începe ca un salt cu parașuta... și nu e nicio metaforă aici.
1944. Ședința de sumar de la Picture Post, una dintre cele mai șmechere reviste de fotojurnalism din Marea Britanie. Pentru că lumea avea nevoie să vadă ceva cu adevărat tare, Haywood Magee e trimis să prindă cadre într-o misiune a parașutiștilor militari britanici.
Zis și făcut. Omul își ia aparatura și pleacă la treabă. Nu e chiar așa convins că va ieși un material tare, dar n-are încotro, trebuie să vină cu fotografii bune.
Haywood îi pozează pe soldați în avion, prinde adrenalina de dinaintea unui salt, mai un zâmbet, mai o emoție, dar nu e mulțumit. ”E banal, oricine poate face asta, nu pot prinde coperta cu asemenea poze”.
Se mai gândea că poate, la următorul exercițiu, va poza și aterizarea parașutiștilor, dar nici asta nu-l prea încânta, n-avea nimic tare, iar în avion mai erau puțini oameni care încă nu săriseră.
Se uită la aparatul foto, se uită la ultimul soldat care trebuia să sară. ”Copile, salvează-mă tu! Ia cu tine ăsta și apasă pe buton în timp ce ești în aer. Sigur vor ieși niște cadre tari cu peisajul”. 3,2,1 și Haywood rămâne singur în avion. Nu știe dacă băiatul a tras vreo poză, nu știe dacă aparatul a rămas sau nu întreg.
După aterizare, merge într-un suflet să vadă rezultatul. Soldatul nu pozase niciun peisaj. Își făcuse la greu poze singur. Nu știau că ăla e un selfie, dar i-au dat un titlu tare în revistă.
”Am sărit împreună cu el”. Lovitură totală. N-au avut tuș și hârtie pe cât de multe cereri au fost. Nimeni nu mai văzuse așa ceva. În 2016, noi încă avem impresia că suntem primii care ne-am făcut selfie-uri...
