Live acumObservator 19
Prime Time 20:00Film: Transformers 3

Cine ești, române? Imaginea libertății, fotografiată de un american, în decembrie 1989. Motivul lacrimilor, tulburător!

30 de ani de la Revoluție. O imagine care a câștigat un premiu prestigios. Un bărbat rămas fără nume, pe care fotograful, un american, dorește să-l afle de trei decenii. Motivul lacrimilor de pe obrajii săi, cutremurător. Revoluția din decembrie 1989 a însemnat moarte, suferință, dar și speranța pentru un viitor mai bun.

Românul cu lacrimi în ochi, imaginea Revoluției din decembrie 1989, în ochii unui american

Facebook/ Peter Turnley

Peter Turnley, fotograf american, s-a urcat în primul autobuz către România, la începutul Revoluției din 1989. La intrarea în București, a întâlnit un grup de români. Când și-au dat seama că străinii intrau în oraș, au început să strige „Victorie” și „Libertate”. Din toată mulțimea, un chip i-a atras atenția.

Fotografia a câștigat un premiu prestigios și i-a adus faimă lui Turnley. Întors în România, înaintea primelor alegeri libere, a fost așteptat în fața hotelului de o firuă cunoscută. Da, era chiar el, omul cu lacrimi pe obraji. În mână, ținea o bucată dintr-un ziar.

Au vorbit, iar românul și-a explicat trăirile surprinse în imagine, dar nu și-a dezvăluit numele. Povestea, cutremurătoare.

Astăzi, la 30 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, Turnley a postat fotografia premiată pe pagin a sa de Facebook, împreună cu următorul mesaj:

„Revoluţia Română, acum 30 ani.

Într-una dintre primele zile ale Revoluţiei Române, în Decembrie 1989, Am zburat de la Paris la Varna, Bulgaria, cu un avion plin cu alimente şi medicamente, cu Bernard Kouchner care era director la „Medici fără frontiere“. Erau mulţi jurnalişti în avion, pentru că aeroportul din Bucureşti era închis şi asta era una dintre puţinele moduri de a intra în România.

Am încărcat mai multe autobuze, apoi am condus până în România spre Bucureşti. Când am ajuns aproape de oraş, era o mulţime de oameni pe drum. Când noi am oprit şi au realizat că era un autobuz plin cu străini, au izbucnit în urale şi ne făceau semne de victorie.

Am fost atras de figura unui bărbat care se vede în centrul fotografiei, impresionat de complexitatea expresiilor de bucurie şi tristeţe de pe faţa lui. Fotografia a fost publicată şi a câştigat o competiţie internaţională, World Press Photo - nu titlul de fotografia anului, ci la una dintre categoriile individuale.

„Un om stând la ușa mea”

După câteva luni m-am întors în România ca să asist la primele alegeri electorale. Aveam în geantă o copie a fotografiei, sperând să întâlnesc acel om.

Într-o zi m-am întors la hotel, stăteam la Intercontinental, şi când mă îndreptam spre cameră, văd un om stând lângă uşa mea. M-am uitat la el şi spre uimirea mea, era chiar omul din fotografie. Am alergat la recepţie să găsesc pe cineva care să-mi poată traduce şi toţi trei am intrat în camera mea de hotel.

Eram foarte bucuros că l-am găsit şi l-am întrebat cum naiba a reuşit să mă găsească la acest hotel. El a scos atunci o tăietură de ziar românesc, care publicase fotografia cu un articol mic care explica faptul că Peter Turnley câştigase premiul World Press Photography prize cu această fotografie.

Mi-a spus că a mers la Ambasada SUA din Bucureşti şi a întrebat dacă ştie cineva cum mă găseşte, iar cineva i-a spus că jurnaliştii obişnuiesc să stea la Hotelul Intercontinental. Şansele ca să mă găsească iar eu chiar să mă întorc la Bucureşti erau infime.

„Un camion plin cu cadavre – români care fuseseră ucişi cu o noapte înainte”

L-am întrebat dacă poate să-mi explice amestectul de bucurie şi tristeţe de pe faţa lui. Mi-a spus că exact cu câteva momente înainte să fie făcută fotografia, văzuse un camion plin cu cadavre – români care fuseseră ucişi în noaptea dinainte, în toiul violenţelor Revoluţiei. Soţia lui era invalidă de mulţi ani şi el ştia prea bine ce înseamnă să trăieşti greu.

Chiar dacă era fericit că regimul lui Ceauşescu fusese răsturnat, se gândea la durerea familiilor celor morţi, pe care-i văzuse în camion - şi asta i-a provocat o mare tristeţe. I-am dat o copie a acelei fotografii.

Din păcare, nu-i ştiu numele şi nu am idee ce s-a mai întâmplat cu el. Dar o să spun, faptul că am trăit un asemenea moment, al acestei întâlniri providenţiale, şi că am putut să ascult explicaţia acestui om despre enigma acestei fotografi, a fost una dintre coincidenţele extraordinare ale vieţii mele fotografice.

Peter Turnley, Bucharest, Romania, 1989”

Îl recunoaște cineva pe românul din fotografie?